Excluzând clientela politică, de la cei care au pus afişe electorale la senatori şi deputaţi, restul electoratului român cu adevărat implicat în mecanismele reformei este unul foarte politizat, inerţial, primitiv interesat. Singura schimbare adusă, de obicei, de alegeri în România se constituie din înlocuirea unor personaje prin altele. Lipsa de responsabilizare a celor care ocupă nenumăratele poziţii, oriunde s-ar afla acestea, a dus la o veritabilă corupţie. Aşa au fost paralizate sistemul public de învăţământ, de sănătate, serviciile, siguranţa publică. Aproape orice problemă pentru a fi rezolvată urmează o cale sinuoasă, practic o expunere la absurdul administrativ. România este blocată nu numai într-o legislaţie incompletă, dar şi în mentalităţi constituind caste ale abuzului şi incompetenţei.
Este de domeniul oricărei evidenţe că omul politic s-a transformat, exclusiv, într-un profitor al unui sistem de organizare. Constituţia actuală, legile permit o societate abuzată de cei care ar trebui să dea un curs firesc şi funcţional lucrurilor. Reorganizările, de orice fel ar fi, precum regionalizarea, dacă nu vor fi acompaniate de responsabilizări ferme, pot fi doar o glumă sinistră. Europa care vrea, precum majoritatea românilor, o altă Românie ar trebui să impună alte standarde de calitate, de raportare la realitate.
Actuala relaţie politicianistă cu UE, fapt cumva şocant, dezamăgitor peste orice limită, ne poate menţine într-o colonie. Orice incompetent (lipsa moralităţii fiind o bază a incompetenţei), deviat psihic, în situaţia în care se află în sistemul public, poate să facă tot ceea ce vrea fără a suporta consecinţe.
Spitalele României au ajuns nişte staţionare ale lipsei de implicare profesională, şcolile nişte simple maidane cu gardieni la poartă, primăriile, nişte clădiri în care se pun la cale afaceri cu statul în defavoarea comunităţilor. Competenţe dobândite pe hârtie devin incontrolabile prin practică, deschizând orizontul unui coşmar generalizat. Malpraxisul este în acest moment principala direcţie a sistemului public de sănătate. Un asemenea sistem nu permite emulaţia ştiinţifică, atractivitate, slujirea celor aflaţi în suferinţă. Orice mediocru se poate prevala de legislaţie în a-şi susţine incompetenţa. Şi ce uşor se poate instala aceasta, dacă nu există un sistem de siguranţă!
Ceea ce nu au înţeles politicienii în ultimii zeci de ani, cu rezonanţe din regimul anterior, ţine de responsabilizare. Viaţa publică nu poate fi decât riguros definită. Instituţiile, la fel. Până la urmă, poate o “lege a zâmbetului“, precum în Japonia, ar contribui, împreună cu obligaţiile curente bine definite, să schimbe lumea românească. Orice persoană care bate astăzi la o uşă publică din România va fi întâmpinată de ostilitate, de indiferenţa bine protejată legal!
Se pot întoarce tinerii, specialiştii în România? Nu doar neperformanţa şi corupţia îi împiedică, ci, fără dubiu, dezagregarea umanului implicată de acest spectru. Nicio ţară europeană nu se află într-o hăituire cotidiană precum România. Este vina polticienilor. Sistemul legislativ este dereglat în totalitate, fiind aşezat după sistemul unei dictaturi în curs. Sigur, limitele europene în acest sens nu pot fi depăşite. Însă efectul s-a instaurat peste tot. Nimic nu mai poate funcţiona corect, liniştit, calitativ, benefic. Toxicitatea este maximă. La acest punct ar trebui să mediteze juriştii, jurnaliştii de serviciu şi, în primul rând, oamenii politici. Datorită contextului, societatea a uitat valorile stabilităţii.
Restabilirea normalităţii pe cale constituţională, juridică, este cheia ieşirii din coşmarul istoriei prezente.
Ioan Vieru