Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că pensiile vor creşte cu rata inflaţiei, conform legii, chiar dacă bugetul pe 2013 nu va fi aprobat până pe 31 decembrie.
Întrebat, într-o conferinţă, dacă pensiile ar putea să crească la începutul anului viitor dacă nu se aprobă bugetul până la finalul anului, Ponta a răspuns afirmativ.
„Conform legii, sigur, cu rata inflaţiei, însă bugetul nu va fi aprobat până pe 31 decembrie”, a spus Ponta.
El a arătat că există o singură obligaţie legală pe care o va îndeplini, respectiv aceea de a prezenta bugetul în 15 zile de la învestirea noului Guvern.
Indexarea anuală a pensiilor cu rata inflației este stipulată în Legea Pensiilor, dar, Guvernul PDL a decis să amâne aplicarea legii, invocând criza economico-financiară. Astfel, în ultimii patru ani, pensionarii n-au beneficiat de nicio majorare a veniturilor, în vreme ce puterea de cumpărare s-a diminuat drastic datorită inflației și creșterii semnificative a prețurilor la bunurile de consum și servicii.