AcasăActualitateNUMIRE - Monica Mare, director interimar al Muzeului de Etnografie și Artă...

NUMIRE – Monica Mare, director interimar al Muzeului de Etnografie și Artă Populară Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

NUMIRE În urma controlului efectuat săptămâna trecută de reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Maramureș la Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, instituție aflată în subordinea CJ, dar și datorită comportamentului neadecvat al conducerii interimare a instituției, în cursul zilei de luni, 16 ianuarie, au fost semnate dispozițiile de revocare a interimatului directorului Ilie Gherheș, respectiv de numire în locul acestuia, cu titlul de interimar până la stabilirea concursului, a inspectorului superior, Monica Mare.

NUMIRE Absolventă a Facultății de Istorie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, dar și a studiilor de masterat în Drepturile Omului și Drept Administrativ, Monica Mare este numită în funcția publică de inspector la Consiliul Județean Maramureș, în cadrul Direcției Juridice și Administrație Publică – Compartimentul Educație, Sănătate, Asistență Socială, din anul 2002.

În această perioadă, una dintre principalele atribuții de serviciu a fost monitorizarea și îndrumarea instituțiilor de cultură din subordinea Consiliului Județean Maramureș.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a declarat că noul director interimar, Monica Mare, nu va avea o misiune ușoară în următoarele zile, datorită faptului că problemele care afectează instituția Muzeului de Etnografie și Artă Populară Baia Mare sunt destul de grave.

Instituțiile de control ale statului, respectiv Curtea de Conturi și Direcția Națională Anticorupție au sesizat aici numeroase nereguli și, într-un termen scurt, acestea vor trebui îndreptate.

Potrivit executivului Consiliului Județean Maramureș, s-a considerat oportună numirea în fruntea instituției a unui persoane dinafara Muzeului de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, care să aibă o viziune nouă asupra rezolvării problemelor semnalate.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA