Primele două ligi din Anglia au revenit la regula prin care echipelor le sunt permise numai trei înlocuiri în timpul unui meci, după ce, în timpul pandemiei, au fost permise cinci schimbări. Decizia i-a nemulțumit pe antrenorii importanți din campionatul Angliei și pe alți oficiali ai cluburilor, care consideră că este nevoie de mai multe înlocuiri, întrucât fotbaliștii sunt obosiți din cauza programului competițional încărcat.
În urma presiunii puse de aceștia, este foarte probabil ca FA să revină la sistemul cu cinci schimbări, mai ales că International Football Association Board (IFAB) are intenția să permanentizeze această regulă.
Jurgen Klopp, antrenorul lui Liverpool, a fost cel mai vocal în ultima perioadă, considerând că întoarcerea la vechea prevedere regulamentară a fost o greșeală. De fapt, presa britanică a scris că datorită lui se ia în considerare revenirea la vechiul sistem.
„Am jucat duminică, miercuri, sâmbătă și marți, acesta este un program oribil. Dacă putem face modificări, vom face asta. Dacă nu, atunci nu. Este esențial să avem din nou cinci schimbări”, a declarat Klopp, completat de rivalul Ralf Rangnick, antrenorul lui Manchester United: „Anglia este singura ligă de top în care se joacă două cupe diferite. În Franța au desființat a doua competiție de cupă. Asta este ceva despre care putem să vorbim și să discutăm. Cupa Ligii încă este prezentă pentru a îmbunătăți situațiile financiare ale echipelor din liga a treia sau a patra. Alt aspect este cel despre Cupa Angliei și rejucările. Asta s-a schimbat și este un lucru bun. În alte țări nu există rejucări, asta ar trebui adus în discuție”.
„Decizia este favorabilă cluburilor mari”
Există, însă, și tehnicieni precum Sean Diche, de la Burnley, care nu insistă atât de mult pentru revenirea la cinci înlocuiri: „Regula este favorabilă cluburilor mari care au jucători de top. Ajută la menținerea grupului activ. Este mai avantajos pentru cluburile cu 25 de jucători internaționali în comparație cu cele mai mici precum al nostru”.
Discuția îi interesează și pe pariori, în contextul în care la agențiile de pariuri din Anglia se poate paria pe numărul de înlocuiri pe care le va face un antrenor într-un meci.
Totuși, și în acest moment în Premier League pot fi făcute două schimbări suplimentare, în cazul în care cele trei înlocuiri „regulamentare” sunt deja făcute, iar doi jucători suferă comoții. Important pentru cluburile cu loturi numeroase este că pe banca tehnică pot lua loc nouă jucători, și nu șapte, câți erau permiși înainte de izbucnirea pandemiei.
Se schimbă și regula ofsaidului
Pe lângă schimbarea care vizează numărul de înlocuiri, diriguitorii sportului rege se gândesc să schimbe și regula ofsaidului, pentru că există situații care nu pot fi clarificate nici măcar cu ajutorul VAR-ului. De exemplu, dacă atacantul are corpul în linie cu apărătorul, dar are o mână mai în față, se poate considera că jucătorul aflat în ofensivă se află în poziție afară din joc. Potrivit modificărilor regulamentare preconizate, linia ofsaidului se va îngroșa, iar poziția descrisă va fi în joc.
„Lucrăm în permanență pentru ca jocul de fotbal să devină tot mai atractiv”, au declarat oficialii FIFA și UEFA.