Doar proiectele cu finanţare europeană vor fi prefinanţate sau cofinanţate din creditul de 100 de milioane de lei contractat nu de mult de municipalitate. Anexa iniţială cuprinzând proiectele ca atare a fost modificată astăzi de aleşii locali, pentru a evita creşterea gradului de indatorare a urbei maramureşene.
Aleşii locali şi-au dat girul pentru ca numai proiectele cu finanţare europeană să fie prefinanţate sau cofinanţate din creditul de 100 de milioane de lei contractat nu de mult de municipalitate , pentru a nu afecta echilibrul financiar al Băii Mari. Urbea maramureşeană are, in prezent, un grad de indatorare de 9 %, iar pentru a se evita creşterea acestuia, consilierii au considerat oportună modificarea anexei pentru a avea o altă gândire cu privire la ceea ce urmează să finanţeze.
Aleşii au votat in unanimitate modificarea anexei, având in faţă sumele pe care trebuie să le asigure pentru cofinanţare, respectiv prefinanţare, astfel incât proiectele să fie derulate in acest an, dar şi in anii viitori fără să afecteze bugetul local.
Proiectul de hotărâre va intra in vigoare după finalizarea procedurii de licitaţie a creditului şi cu acordul finanţatorului.