NU SE TRECE! DN 1C, cel care face legătura între municipiile Baia Mare şi Satu Mare este blocat în dreptul localităţii Ciuperceni.
Din cauza protestului transportatorilor care circulă cu 20 de kilometri la oră, s-au format coloane de de aproximativ 4 kilometri.
Nervii participanţilor la trafic sunt întinşi la maximum dar, tot ei sunt cei care spun că este nevoie de astfel de măsuri pentru a li se reduce taruifele la poliţele RCA.
Transportatorii au mai ieşit în stradă la începutul lunii august şi au blocat timp de ore întregi principalele artere rutiere din oraşe.
”Principala nemulțumire este legată de cuantumul primelor RCA care au crescut în mod nejustificat. Am ajuns să plătim prime RCA de 22.000 de lei pe un an, pentru un cap tractor. Avem colegi care au avut oferte RCA de până la 100.000 de lei pe an, în condițiile în care prețul unui autocamion second se vinde undeva la 15.000-25.000 de euro. Nu credem ca este normal ca o asigurare pentru an de zile să ajungă la sumele astea astronomice. Este inadmisibil și vrem astfel să tragem un semnal de alarmă cu atât mai mult cu cât în decembrie 2015 am semnat un protocol cu ASF în sensul unei atente supravegheri a polițelor de asigurare, respectiv a prețurilor acestora . Am ajuns efectiv la capătul puterilor. Nu este scopul nostru acela de a bloca drumuri sau de a crea probleme participanților la trafic. Scopul nostru clar este acela de a trage un semnal de alarmă în așa fel încât autoritățile competente, în speță ASF, să aibă o reacție” a mai spus Cosmin Lakatoş.
În cazul în care revendicările nu le vor fi soluţionate, transportatorii sunt decişi ca de la jumătatea lunii septembrie să blocheze tot ce înseamnă reţea de transport la nivel naţional.
„În cazul în care nu ne vor fi soluţionate pozitiv revendicările, din 15 septembrie vom bloca toate drumurile din ţară pe termen nelimitat”,a punctat Lakatoş.
Transportatorii din România pregătesc mega – protestul RCA, care va avea loc în data de 14 -15 septembrie, a anunțat Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizația din România.