Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, la frontiera zona verde şi în P.T.F. Halmeu, 2.360 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 20.000 lei. Doi suceveni sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată.
* Ieri, 6 februarie a.c., pe timpul unei misiuni de supraveghere şi control la frontiera de strat, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorul P.F. Rădăuţi, jud. Suceava au observat cu ajutorul aparaturii de termoviziunii două persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre localitatea Bilca şi care nu-şi justificau prezenţa în zonă.
Drept urmare, s-a trecut la monitorizarea acestora în vederea reţinerii şi identificării persoanelor, fiind solicitată în sprijin şi echipa de intervenţie în vederea blocării principalelor direcţii de deplasare a persoanelor în cauză. În urma măsurilor specifice întreprinse de către poliţiştii de frontieră s-a reuşit reţinerea unui bărbat cetăţean român, iar în apropiere au fost găsite mai multe colete cu ţigări de provenienţă ucraineană, celălalt bărbat fugind de la faţa locului. În continuare, lucrătorii noştri au procedat la urmărirea celei de a doua persoane, iar după puţin timp a fost reţinută şi aceasta, în apropierea frontierei de stat pe direcţia localităţii Vicovu de Sus. Pe timpul desfăşurării misiunii, o autospecială din dotare, datorită drumului acoperit cu gheaţă, a derapat şi a ieşit în afara carosabilului, rezultând avarierea maşinii, fără victime. Cei doi bărbaţi Lucian C. de 29 de ani şi Nicolae D. de 34 de ani, ambii domiciliaţi pe raza jud. Suceava împreună cu coletele descoperite au fost conduşi la sediul poliţiei de frontieră în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 2.000 pachete ţigări de provenienţă ucraineană, marca Marble, în valoare de peste 18.000 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
Drept urmare, sucevenii sunt cercetaţi acum pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare se fac cercetări în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
*Şi poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali din cadrul PTF Halmeu, jud. Satu Mare au descoperit, într-un locaş special amenajat în bordul unui autoturism marca Fiat, care s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, 360 pachete ţigări. Drept urmare, conducătorul auto, cetăţean maghiar Laszlo P. de 33 de ani a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 7.000 de lei, iar ţigările în valoare de peste 1.600 lei, precum şi autoturismul în cauză au fost ridicate în vederea confiscării.