AcasăEvenimentNU RATATI - Concert de muzică clasică pe VALEA VASERULUI

NU RATATI – Concert de muzică clasică pe VALEA VASERULUI

spot_img

DISTRIBUIȚI

Unul dintre cele mai apreciate evenimente organizate în ultimii ani pe Valea Vaserului, concertul de muzică clasică, a luat mare amploare în ultimii doi ani, având parte de un real succes. Cu fiecare an interesul publicului creşte substanţial, fenomen remarcat în numărul de participanţi care ne însoţesc la acest eveniment.
Deja aflaţi la a cincia apariţie pe Valea Vaserului, mini-orchestra „Classis” din cadrul Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, condusă de către violonistul Balint Gergely va fi din nou însoţită de către grupul vocal „Anatholis”. Împreună vor oferi sâmbătă, 10 august 2013, la staţia Paltin, un spectacol de neuitat pe o altă scenă decât sunt ei obişnuiţi şi anume, la malul râului Vaser, înconjuraţi de brazi şi lumina caldă a felinarelor.
Bucurându-se de o mare popularitate şi o vastă experienţă în organizarea de spectacole artistice, formaţia domnului Gergely compusă din două viori, o violă, un violoncel şi un pian, va interpreta valsuri şi tangouri, piese celebre de muzică clasică, şlagăre mondiale, muzică de film şi de divertisment. Vivaldi, Tchaikovsky, Strauss, Bach sunt doar câteva exemple din regalul simfonic ce va avea loc pe Valea Vaserului.
În repertoriul grupului vocal „Anatholis” putem regăsi arii celebre din opere şi operete, canzonette, precum şi alte cântece din creaţia clasică românească şi internaţională, cum ar fi: Votre toast – aria Toreadorului – Carmen – G.Bizet, Funiculli-Funiculla – canzoneta napoletana – L.Denza, If I were a rich man – Scripcarul pe acoperis de J.Bock, La donna e mobile – Rigoletto de G.Verdi, O sole mio – canzoneta napoletana – E.di Capua, Libiamo – Brindisi din La Traviata de G.Verdi si altele.
La această ediţie avem şi un partener de nădejde, producătorul de vinuri amb Wine Company. Liliac – the Wine of Transylvania ne va încânta simţurile cu varietăţile lor remarcabile precum Fetească Regală, Nectar de Transilvania sau Crepuscul.

Programul evenimentului:
Data: Sâmbătă, 10 august 2013
Locaţia: staţia Paltin (km 21,6)
Plecarea din gara CFF Vişeu de Sus: ora 17.00
Participanţi: Cvintetul „Classis” şi grupul vocal „Anatholis”
Întoarcere: aprox. ora 01:00 Vişeu de Sus
Sponsor principal: Liliac – The Wine of Transylvania; amb Wine Company

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA