Abordarea Fondului Monetar International cu privire la România ar putea aduce țara la dezastru, sunt de părere analiștii Reuters. Condițiile „draconice” impuse de FMI au dus la reducerea salariilor bugetarilor cu 25 la sută, mai mult decât în orice altă țară, spun analiștii, într-un comentariu publicat de agenția Reuters.
Guvernul Emil Boc și-a dat demisia, forțele anti-reformă au fost încurajate, iar rigoarea excesiva a FMI ar putea produce pagube pe termen lung. Fondul a încercat să-și mai îmbunătățească reputația, directorul executiv, Christine Lagarde, spunând ca FMI ar trebui să fie mai puțin dur, deoarece „consolidarea prea rapidă poate dauna redresării și înrăutăți perspectivele pe piața muncii”.
Din pacate, în tratamentul aplicat Romanei, FMI și-a păstrat reputația proastă: a cerut reducerea a 100.000 de posturi, precum și tăierea salariilor și majorarea TVA, care au lovit din plin în buzunarele săracilor țării. Prin aceste măsuri, ce întăresc politicile anti-piață, FMI ar putea împinge România de la politicile pe care chiar instituția le încurajează.
Totuși, România nu avea nevoie de măsuri extreme. Deși deficitul de cont curent a ajuns la 14,5 la sută din PIB, în 2007 (mai puțin decât Letonia, Bulgaria și Estonia), a rezolvat această problemă prin devalorizarea de 30 la sută a leului între 2007 și 2009. De asemenea, cheltuielile publice de 36% din PIB nu sunt excesive. În plus, măsurile de austeritate fiscală nu rezolvă problema de fond a României legată de corupție și alte dificultăți economice structurale, care au menținut nivelul PIB-ului pe cap de locuitor, al doilea cel mai mic din UE. În schimb, măsurile subminează democrația fragilă a țării, spun analiștii, protestele din stradă doborând Guvernul Boc.
Astfel, se pare că FMI lucrează cu un dublu standard: țările mai bogate, precum Irlanda și Portugalia, beneficiază de termeni mult mai buni: reduceri salariale de numai 5 – 10%, mai puțini concediați din sectorul public sau chiar deloc.
Pentru ca Fondul să aibă succes, ar trebui să ofere aceleași beneficii și clienților săi mai săraci, au conchis analiștii.