AcasăActualitateSocialNU LE-A MERS CU POLIȚIȘTII MARAMUREȘENI - Vindeau mâncare, alcool, țigări și...

NU LE-A MERS CU POLIȚIȘTII MARAMUREȘENI – Vindeau mâncare, alcool, țigări și produse din carne expirate sau fără documente legale oamenilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

NU LE-A MERS CU POLIȘIȘTII Surprinşi de poliţişti în timp ce vindeau produse expirate sau fără documente legale. Amenzi în valoare de peste 60.000 de lei aplicate în acest week-end.

Pentru poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice week-end-ul care tocmai s-a încheiat a fost plin de activităţi, controale şi verificări. Scopul a fost de descoperire şi combatere a activităţilor ilicite de comerţ cu produse de origine animală, produse supuse regimului vamal, produse de panificaţie, produse alcoolice şi legume-fructe.

Astfel, de vineri până duminică au fost verificate 70 de societăţi comerciale şi persoane fizice, de pe raza municipiilor Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei. În urma activităţilor, poliţiştii au constatat două infracţiuni prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României şi au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale pentru abateri de la prevederile Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 62 000 de lei.

Totodată au fost confiscate băuturi alcoolice, ţigări, produse din carne, brânzeturi, precum şi alte produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat sau fără documente de provenienţă, precum și peste 4 000 lei, în numerar.

Verificarea legalităţii operaţiunilor de achiziţie, de depozitare şi comercializare a legumelor, fructelor şi produselor alimentare rămâne una dintre priorităţile poliţiştilor specializaţi în investigarea criminalităţii economice, astfel că acţiunile de acest gen vor continua şi în perioada următoare.

Informații furnizate de IPJ Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA