„NU INSTIGĂ LA URĂ” Un procuror suedez a decis că drapelul organizaţiei Stat Islamic (SI-ISIS) nu constituie discurs bazat pe ură şi în aceste condiţii este legal în Suedia, potrivit legislaţiei în vigoare, relatează luni site-ul de ştiri thelocal.se, potrivit Agerpres.
Procuroarea Gisela Sjövall a anunţat săptămâna trecută că nu va pune sub acuzare un tânăr de 23 de ani care a postat steagul negru al SI pe pagina sa de Facebook, în luna iunie.
Poliţia din Laholm, un port din sud-vestul Suediei, lansase o anchetă penală referitoare la tânărul originar din Siria, sub suspiciunea de „discurs bazat pe ură”. Sjövall a explicat că, în timp ce zvastica a ajuns ca în prezent să simbolizeze ura faţă de evrei, nu se poate spune acelaşi lucru despre drapelul SI.
„Până acum nu am ajuns în acel punct. Lucrurile s-ar putea însă schimba în zece ani”, a declarat ea pentru cotidianul Hallandsposten.Conform legislaţiei suedeze privind discursul bazat pe ură, pentru ca o imagine sau o declaraţie să reprezinte ‘incitare la ură’ este nevoie ca ea să ameninţe sau să discrediteze persoane din cauza rasei, originii naţionale sau etnice, credinţei religioase sau orientării sexuale.
Citește și GEORGIA – Un individ s-a aruncat în aer în incinta televiziunii publice din Abhazia
„Dacă ar fi existat ceva în text (postat alături de drapel) cu formulări mai specifice despre anumite grupuri, de exemplu homosexuali, atunci decizia ar fi putut fi diferită. Pentru mine, nu există niciun dubiu legat de hotărârea de a nu pune sub acuzare”, a subliniat Gisela Sjövall. Atunci când a fost anchetat, în luna iunie, tânărul de origine siriană a declarat poliţiei că în realitate nu sprijină gruparea Stat Islamic.
„El a susţinut că nu este vorba despre un drapel al SI, ci de un simbol care este folosit de sute de ani, înainte de a fi utilizat impropriu de SI”, a explicat avocatul Björn Nilsson pentru ziarul Hallandsposten.
Sursă