NU E CARAGIALE Serviciul Judeţean de Pază Maramureş a rămas fără director, deşi, culmea… îl are. Situaţia, cei drept temporară, a apărut după ce conducerea Consiliului Judeţean Maramureş a fost nevoită să amâne numirea lui în funcţie pentru că domnul cu pricina lipsea taman de la şedinţa de învestire.
NU E CARAGIALE Serviciul este unul aflat în subordinea Consiliului Judeţean Maramureş, iar Mureşan Viorel Vasile a fost declarat câştigător al concursului organizat la mijlocul lunii iunie pentru postul de director.
În 22 iulie el ar fi trebuit numit în funcţie, iar vicepreşedintele forului administrativ, Doru Dăncuş, a dorit să afle dacă cel în cauză este în sală.
Extrem de sincer, Gabriel Zetea, preşedintele CJ Maramureş, a afirmat că nu ştie, pentru că nu îl cunoaşte. Cum, de altfel, nimeni din sala de consiliu nu a răspuns la apelativul „domnul Mureşan”, s-a ajuns la concluzia că numirea în funcţie trebuie lăsată pe… data viitoare.
“În condiţiile în care domnul nu este în sală eu zic că nu putem să dăm un vot unei persoane pe care nici noi nu o cunoaştem. Propun amânarea”, a spus vicepreşedintele Doru Dăncuş. Punctul de vedere al acestuia a fost împărtăşit şi de celălalt vicepreşedintele al consiliului: ”Susţin acest punct de vedere, cu atât mai mult cu cât discutăm despre un serviciu al consiliului judeţean, astfel că susţin amânarea”,a spus Lucian Morar.
Zis şi făcut, iar cu tot cu acordul consilierilor judeţeni numirea directorului de la Serviciului judeţean de pază Maramureş a fost amânată până la şedinţa viitoare.
”În acest fel va există şi răstimpul necesar pentru că atât noi, cei din conducerea consiliului, cât şi cei din comisia de specialitate să îl cunoaștem mai bine pe cel care a câştigat concursul şi care va trece mai întâi pe la comisie şi abia apoi va veni în plenul Consiliului Judeţean pentru numirea în funcţie”, a încheiat Gabriel Zetea.