AcasăEvenimentNU DEMISIONEAZĂ! - Ponta susține că schimbarea unui guvern prin decizia unui...

NU DEMISIONEAZĂ! – Ponta susține că schimbarea unui guvern prin decizia unui procuror ar fi fără precedent

spot_img

DISTRIBUIȚI

Liderii coaliţiei de guvernare s-au întâlnit duminică, în jurul orei 10.00, la Palatul Parlamentului. Reuniunea fost anunţată cu puţin timp înainte să înceapă. Şedinţa a fost organizată în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor.

La finalul întâlnirii, premierul Victor Ponta a susţinut o conferinţă de presă. Redăm integral declaraţiile premierului Victor Ponta:

”Vreau să le mulţumesc colegilor din coaliţia de guvernare cu care am avut o discuţie referitoare la semnificaţia politică a evenimentelor din ultimele zile. Aş vrea să spun că este un moment dificil pentru mine şi personal, şi din punct de vedere politic, însă am trecut peste multe astfel de momente şi voi trece în continuare, pentru că am o datorie.

Am, în calitate de prim-ministru, lider politic şi membru al coaliţiei de guvernare, obligaţia de a da explicaţii cetăţenilor acestei ţări care sunt afectaţi de deciziile pe care le ia Guvernul, o datorie faţă de parlamentarii care m-au votat şi în faţa cărora mă voi prezenta săptămâna viitoare, de cei 5,3 milioane de români care m-au votat anul trecut, faţă de cei 7,4 milioane de români care în 2012 şi-au exprimat în 2014 voinţa de schimbare. Oamenii, într-o societate democratică, decid şi decizia lor nu trebuie întoarsă printr-o decizie a unui om. Am lucrat în Justiţie ca magistrat, nu am intenţia de a mă lupta cu Justiţia, cred în Justiţie, dar am dreptul să-mi spun punctul de vedere.

Evident, mă consider nevinovat, voi merge de câte ori voi fi chemat în faţa procurorului, a judecătorilor, voi prezenta toate datele care îmi vor fi cerute şi sunt convins că în final se va stabili adevărul. Ca orice cetăţean, voi contesta ordonanţa emisă joi de procurorul de caz la procurorul ierarhic superior. Până în acest moment, nu am fost audiat de nimeni şi cred că este dreptul oricărui om de a fi ascultat când este acuzat.

Nu mă consider o victimă. Mariana Rarinca este o victimă, oamenii mulţi care au avut de suferit fără a fi comis vreo faptă de natură penală, miile de oameni care au fost puşi să jure cu mâna pe Biblie pe capota maşinii. Eu nu sunt o victimă,sunt un luptător şi cred că am datoria ca să lupt pentru ce cred că este drept şi corect. Aşa voi face până la capăt. Am dreptul de a gândi şi de a spune că acuzarea mea pentru presupuse fapte din 2007-2008, pentru care s-a deschis dosar în 2012, are legătură directă cu evenimente recente, şi anume cu emoţia produsă în opinia publică de cazul Rarinca, de poziţiile Asociaţiei Judecătorilor şi de votul în cazul Şova. Înţeleg aceste lucruri, dar cred că Justiţia nu înseamnă să reacţionezi la evenimente politice încercând să elimini un lider politic.

Acuzarea mea de vineri are ca scop schimbarea guvernului. Schimbarea guvernului se face prin vot. Orice altă metodă înseamnă lovitură de stat. Ca prim-ministru, nu am făcut şi nu m-a acuzat nimeni de nimic rău. Merg în faţa Parlamentului săptămâna viitoare pentru moţiunea PNL. Dacă e respinsă, înseamnă că Parlamentul şi guvernul trebuie să îndeplinească proiectele pe care le avem. Sunt gata să lucrez cu toate forţele politice pentru ca România să rămână stabilă. Aceasta a fost poziţia mea. Nu voi mai vorbi despre elemente din dosar. Voi merge când mă cheamă procurorii şi judecătorii să le spun ce ţine de dosar, dar mă bazez pe faptul că am dreptate. Le mulţumesc celor prezenţi aici şi săptămâna viitoare ne vedem în Parlament.

Nu vreau să fac Justiţie la televizor. Vreau însă să precizez că toate probele le voi face procurorului şi judecătorului, însă e important ca oamenii să înţeleagă baza. Sunt acuzat pentru fapte comise acum şapte-opt ani. În 2007-2008 nu aveam nicio poziţie de conducere în stat. Acuzaţia a venit în 2009 de la Macovei, e cea care a sesizat organele de anchetă. Am fost apoi cercetat de ANAF, condus de Blejnar, de ANI şi de Parchet. Deciziile de până acum au arătat că acuzaţiile lui Macovei sunt neîntemeiate. Am fost pus sub acuzare fără a fi întrebat, audiat despre aceste lucruri. Dacă eram întrebat, cred că lucrurile se lămureau. Nu am fost niciodată asociat, nu că asta ar fi fost rău, în cabinetul din care făcea parte Şova. Relaţiile comerciale ale acestuia au fost cu AVAS condus de Atanasiu.

S-a spus la presă doar pentru presă şi, eventual, pentru cei uşor manipulaţi, că am comis 17 falsuri. Cele 17 facturi nu mi le-a cerut nimeni, le voi depune la dosar. Toţi cei care suntem jurişti ştiu bine că dacă tragi 17 gloanţe într-un om nu ai comis 17 crime, ci una singură. Sunt 17 facturi pe care le-am înscris în contabilitate şi la controalele ANAF a rezultat că au fost perfect legale. Nu există acte false, le voi prezenta pentru a se vedea că nu e nimic fals. Azi, când vorbim, toţi avocaţii din România emit asemenea facturi pentru contractele pe care le au. Am procedat în conformitate cu legea avocaturii. În ordonanţa care mi-a fost adusă la cunoştinţă, procurorul spune că dacă ar fi fost false actele, în 2013 erau prescrise.

Acuzaţia de complicitate la evaziune fiscală. Înţeleg că Şova e acuzat că a evazionat statul cu 10-000 de euro. Nu am avut niciodată legătură cu contabilitatea domnului Şova. Nu am avut niciodată vreo legătură. Am fost, la solicitarea doamnei Macovei şi a domnului Blejnar, cabinetul meu de avocatură a fost verificat, am procesul verbal din 7 septembrie 2011 întocmit de ANAF care spune că nu s-a încălcat nicio lege.

Al treilea lucru, şi cu asta închei partea de dosar, sunt acuzat de spălare de bani pentru că am primit bani de la Şova din octombrie 2007 până în decembrie 2008. S-a spus la o televiziune că mi-am cumpărat două apartamente de lux cu banii de la Şova. Am cele două contracte, atenţie, am semnat în 2006 deci nu aveam nicio colaborare cu Şova, iar cele două apartamente au costat 900.000 de lei.

Haideţi să trecem la partea politică. Vreau să spun clar care e opinia noastră în ce priveşte efectul politic. Am spus şi cred că un ministru, premier care îşi foloseşte funcţia pentru a obţine avantaje nu poate continua. E clar că în 2007-2008 Şova nu ştia că ajung eu premier. Rezultă clar că aducerea acuzaţiilor în acest moment politic are ca scop demisia Guvernului şi schimbarea majorităţii. Am convingerea că ordonanţa adoptată intempestiv joi are legătură cu emoţia din cazul Rarinca şi mai ales cu votul de marţi de la Senat. De fapt, nu trebuia trimis Şova în judecată, ci lucrurile să meargă spre ce aţi văzut. Justiţia nu trebuie şi nu poate să intervină în deciziile politice.

E un moment grav : sunt lideri politici care susţin că Parlamentul trebuie eliminat dintre factorii de putere. La fel şi guvernul. Dacă nu, se începe urmărirea penală şi punem alt guvern. Cred că e o discuţie importantă. Acest lucru s-a întâmplat şi cu autorităţile locale. Degeaba oamenii aleg autorităţi locale, ei nu mai sunt în funcţie. România are nevoie, pe lângă procurori şi ofiţeri de informaţii, şi de mecanisme democratice: de Parlament, de guvern, altfel avem o dictatură.

Inţeleg poziţia preşedintelui, dar l-am informat în baza cunoştinţelor mele despre ce sistem a moştenit de la Băsescu şi despre ce trebuie să facă ca acest sistem să nu mai comită abuzuri, să nu dea rateuri care înseamnă viaţa unor oameni. Respect toate opiniile legat de ce trebuie să fac. Iohannis a candidat fiind trimis în judecată la ÎCCJ. Ce e mai ridicol şi mai ticălos decât apelul făcut de Băsescu la demisia mea, un preşedinte care zece ani s-a ascuns în spatele dosarelor, care când e anchetată Udrea constată ce abuzuri comit procurorii ? Dar când sunt eu anchetat, iubeşte iar procurorii. Putem şi noi să trimitem oameni în stradă, mi-e jenă să vorbesc despre colegii de la PNL. Cel care se află în conflict de interese e Atanasiu, care a semnat contractele lui Gorghiu la Electrica sau Predoiu, care e cercetat în Gala Bute, dar nu e încă suspect.

Demisia ar fi pentru mine şi familia mea cel mai simplu lucru. Nu mi-am dorit să am o discuţie cu fiul meu şi să îi spun că s-ar putea să ajung în închisoare pentru că sunt prim-ministru. Schimbarea majorităţii prin decizia unui procuror e un precedent îngrozitor. Nu suntem în criză politică. O ţară fără guvern, fără majoritate care ar trebui să meargă la anticipate, aceea e o ţară în criză politică. Ca prim-ministru, nu am făcut şi nu m-a acuzat nimeni de nimic rău.

Merg în faţa Parlamentului săptămâna viitoare pentru moţiunea PNL. Dacă e respinsă, înseamnă că Parlamentul şi guvernul trebuie să îndeplinească proiectele pe care le avem. Sunt gata să lucrez cu toate forţele politice pentru ca România să rămână stabilă. Aceasta a fost poziţia mea.
Nu voi mai vorbi despre elemente din dosar. Voi merge când mă cheamă procurorii şi judecătorii să le spun ce ţine de dosar, dar mă bazez pe faptul că am dreptate. Le mulţumesc celor prezenţi aici şi săptămâna viitoare ne vedem în Parlament”.

Acesta este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul de corupţie de la companiile energetice Turceni şi Rovinari privind încheierea unor contracte de asistenţă juridică.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat vineri că procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de premier.

Într-un mesaj postat pe Facebook, premierul a anunţat, vineri, că nu demisionează, afirmând că doar Parlamentul poate să îl demită.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA