AcasăActualitateSocialNU AU TRECERE - Băimărenii nu se înghesuie să își ridice ajutoarele...

NU AU TRECERE – Băimărenii nu se înghesuie să își ridice ajutoarele europene

spot_img

DISTRIBUIȚI

NU AU TRECERE  La mai bine de o lună de la startul distribuirii ajutoarelor comunitare, doar jumătate dintre beneficiari s-au prezentat să le și ridice. Potrivit datelor Serviciului de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Baia Mare, puțin peste 10.000 de persoane sunt înscrise în listele cu beneficiari, iar până la această dată, 5807 dintre acestea s-au prezentat în punctele de distribuție pentru a-și ridica ajutoarele. Bogdan Gavra, directorul Serviciului de Asistență Socială Baia Mare, spune că „până acum au ridicat pachetele cu ajutoare oferite de Uniunea Europeană 1314 pensionari, aproape 3000 de persoane cu handicap, peste 1400 de persoane beneficiare ale legii venitului minim garantat și doar câteva zeci de șomeri, aceștia din urmă fiind din categoria care și până acum se prezenta în cele mai mici procente pentru ridicarea ajutoarelor ”.

Directorul SPAS Baia Mare mai arată că „dacă pe parcursul lunii august persoanele îndreptățite nu vor veni să își ridice aceste alimente, în luna septembrie,după obținerea unui acord din partea prefecturii, alimentele vor fi redistribuite către alte persoane, care și le doresc și sunt îndreptățite să le primească”.

Gavra declară că începând din această lună ajutoarele pentru personele cu dizabilități nu se mai distribuie de la sala de sport a Școlii Lucian Blaga, ci de Centrul Luchian, iar în cazul vârstinicilor și veternarilor de război ajutoarele se pot ridica de la Centrul Rivulus Pueris din cartierul Săsar .

Reamintim că în cadrul programului, fiecare beneficiar primeste două cutii a câte 8,80 kg, în două etape. O cutie va conține: făină de grâu – 1 kg, mălai – 2 kg, paste făinoase – 1 pungă (400 gr), ulei – 2 litri, zahăr – 1 kg, conservă carne de vită – 1 cutie (300 gr), conservă pateu de ficat de porc – 1 cutie (200 gr), orez – 1 kg, conservă paste de tomate – 1 cutie (400 gr), fasole boabe – 1 pungă (500 gr).

ActualMM

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA