NOUTĂȚI ÎN CODUL RUTIER De vineri, 24 august, nu mai putem plăti pe loc polițistului care ne dă o amendă rutieră jumătate din minimul legal al acelei amenzi. Cu toate că avem la dispoziție mai mult timp să plătim jumătate din amenda minimă, respectiv 15 zile, în loc de 48 de ore, va trebui să ne folosim de celelalte modalități de plată, pentru că plata către polițist a dispărut din Codul rutier, scrie Avocatnet.ro.
În Codul rutier a existat, până în data de 24 august, o prevedere care permitea plata anumitor amenzi, pe loc, către polițist, la jumătate din minimul prevăzut de lege. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, astăzi, respectiva prevedere a dispărut.
„Pentru amenzile contravenționale în cuantum de până la 20 puncte-amendă, contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege”, scria în Codul rutier.
Prin urmare, nu mai putem plăti polițistului amenda rutieră la jumătate, ci trebuie să mergem fie la sucursalele CEC, la Trezorerie, la casieriile autorităţilor administraţiei publice locale, online, pe ghiseul.ro. ș.a.m.d. Tot de vineri, termenul pentru plata amenzilor rutiere la jumătate din minimul legal s-a extins la 15 zile, în contextul în care, până acum, era de 48 de ore.
Sursă info: Avocatnet.ro