Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, în urma cercetărilor efectuate privind furtul unei borsete, au identificat suspectul. O minoră în vârstă de 10 ani, din Baia Mare, în 28 februarie, în jurul orei 18.00, a profitat de neatenţia unei băimărence care încerca să deschidă uşa de acces în bloc şi i-a sustras o borsetă cu bani. Prejudiciul reclamat, în suma de 450 de lei, nu a fost recuperat.
Un alt suspect de furt identificat de poliţişti este tot minor. A.T. de 15 ani din Baia Mare, la finele anului trecut a sustras o bicicletă în valoare de 800 de lei. Poliţiştii au reuşit recuperarea ei şi au restituit-o părţii vătămate. Cercetările continuă faţă de suspect pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Ieri, la ora 14.00, poliţia a fost sesizată că o angajată a unei societăţi comerciale a fost surprinsă în timp ce încerca să sustragă sârmă de cupru. Echipajul de siguranţă publică deplasat la faţa locului a identificat-o pe Angela K. de 40 de ani din Baia Mare. Femeia a încercat să sustragă mai multe bucăţi de sârmă din cupru care au fost recuperate şi restituite societăţii. Ea este cercetată acum sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
La Baia Sprie, au fost identificaţi ieri doi suspecţi de comiterea de furturi din beciuri. Robert B. de 20 de ani şi un minor în vârstă de 16 ani, ambii din localitate, au sustras bunuri din trei beciuri. Prejudiciul, în valoare totală de 400 de lei, a fost recuperat în proporţie de 80%. Suspecţii sunt cercetaţi în libertate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
La Târgu Lăpuş, un echipaj de siguranţă publică a prins în flagrant trei suspecţi. Azi noapte, la ora 00.20, poliţiştii i-au surprins pe Eugen C. de 24 de ani din judeţul Satu Mare, Dan S. de 27 de ani din judeţul Constanţa şi Marcel G. de 19 ani din Târgu Lăpuş în timp ce încercau să pătrundă în incinta unei societăţi comerciale. În urma investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că aceştia, în aceeaşi noapte, au încercat să sustragă bunuri dintr-un chioşc şi dintr-un autoturism. Poliţiştii continuă cercetările.