NOU FOCAR ÎN MARAMUREȘ Maramureșenii nu scapă de pesta porcină. Zeci de cazuri au fost descoperite în zona Maramureșului Istoric încă de la începutul anului. Acum, specialiștii DSVSA confirmă că există suspiciunea unui nou caz de pestă porcină africană, de data aceasta în localitatea Săbișa din județ, localitate aflată la câțiva kilometri de Seini.
Momentan, deși testările de la fața locului confirmă boala, cazul nu a fost confirmat oficial, reprezentanții DSVSA așteptând până când Institutul de Referință din București va transmite rezultatele analizelor.
”În cursul dupamiezii de ieri a fost diagnosticat un porc la nivelul laboratorului din cadrul Direcției sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor Maramureș, dar pentru a putea să declarăm boala, trebuie să primim confirmarea din partea Institutului de Referință din București, respectiv Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală. Proba a plecat ieri dupămasă la București și așteptăm rezultatul,dar măsurile pe care le-am pus în practică încă de ieri, conform Manualului operațional, au vizat exploatația respectivă, în sensul că au fost uciși porcii care au coabitat cu porcul care ne-a furnizat prima probă pozitivă. Deci suntem în continuare în zona de suspiciune și rămânem rezervați până în momentul în care vom primi confirmare din partea IDSA”, a declarat pentru Maramedia Vasile Pop, director executiv adjunct în cadrul DSVSA Maramureș.
ActualMM