AcasăActualitateSocialNOROCOS - Maramureşean pe lista câştigătorilor la Loteria Bonurilor

NOROCOS – Maramureşean pe lista câştigătorilor la Loteria Bonurilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

După ce luni de zile niciun maramureşean nu s-a aflat pe listele de câştigători ai Loteriei Bonurilor organizată de ANAF, ultima extragere a fost cu noroc. Astfel, la selecţia făcută pe 20 decembrie 2015, printre cei care au depus bonuri fiscale câştigătoare se află şi un maramureşean.

În urma centralizării la nivel naţional a bonurilor câştigătoare şi după validarea lor de către comisia de specialitate, 9 tichete au fost declarate câştigătoare iar printre acestea se numără şi bonul depus de maramureşeanul Dorin-Claudiu V. Norocosul a achiziţionat un fotoliu eronomic de la un producător de mobilă din judeţ şi a beneficiat de un discount masiv, astfel că preţul obţinut a fost exact suma extrasă.

Potrivit celor de la Finanţe, în urma extragerii au fost desemnate câştigătoare bonurile fiscale emise în 28 noiembrie 2015, cu o valoare de 538 lei.

Românii care au fost declaraţi câştigători la Loteria bonurilor fiscale din 20 decembrie 2015 îşi vor primi banii până cel târziu la data de 16 martie 2016.

Ministerul Finanţelor Publice va plăti premiile în termenul prevăzut de lege, respectiv 60 de zile de la expirarea perioadei de revendicare, cel mai târziu 14 martie 2016, după verificarea prealabilă de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale antifraudă fiscală, a autenticităţii şi realităţii bonurilor fiscale depuse în vederea revendicării premiilor”, au anunţat cei de la Finanţe.

Un bon fiscal este considerat câştigător dacă îndeplineşte cumulativ mai multe condiţii, şi anume a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care funcţionează în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal, dacă sunt lizibile toate informaţiile obligatorii, aşa cum sunt prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.28/1999, are valoarea totală exprimată în monedă naţională, egală cu valoarea extrasă, a fost emis în ziua extrasă şi, nu în ultimul rând, nu are menţionat niciun cod de înregistrare fiscală al cumpărătorului.

Ana Pop

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA