Portalul handball-planet.com a lansat astăzi o provocare pentru lumea handbaluluisă desemneze cea mai valoroasă tânără handbalistă din lume în sezonului 2015-2016.
Un juriu format din jurnalişti din 11 ţări au nominalizat 28 jucătoare pentru acest premiu, câte patru pentru fiecare post. Au fost luate în considerare jucătoarele născute cel mai târziu în 1994, adică până la vârsta de 22 de ani. Iar între pretendentele la titlul de MVP se regăsesc şi trei handbaliste din România:
- Ana Maria Tănăsie (extremă stânga, HCM Baia Mare)
- Gabriela Perianu (inter stânga, HCM Baia Mare)
- Cristina Laslo (centru, „U” Cluj)
Printre cele mai importante „adversare” ale româncelor se numără Djurdjina Jaukovic (Buducnost), Anna Vyakhireva (Astrakhan) sau Daria Dmitrieva (Lada Togliatti). Buducnost este echipa cu cele mai multe nominalizări (4), urmată de Savehof (3), HCM Baia Mare, Kragujevac, Gyor şi Ferencvaros (toate cu câte 2 nominalizări).
Concursul pentru desemnarea celei mai valoroase tinere handbaliste se desfăşoară pentru al treilea an la rând, premiile fiind câştigate până acum de Louise Burgaard (Danemarca, 2013-2014) şi Daria Dmitrieva (Rusia, 2014-2015). Lumea handbalului poate vota superlativele sezonului 2015-2016 până în data de 27 mai.
Ana Maria Tănăsie şi Gabriela Perianu sunt două din componentele naţionalei de senioare, medaliate cu bronz la Campionatul Mondial din 2015, dar şi ale echipei care a reuşit calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio. Cristina Laslo a fost liderul echipei „U” Cluj în acest sezon, ea având deja în plamares titlul de campionaă mondială la junioare. (prosport.ro)