De la 1 ianuarie 2016 intră în vigoare o serie de normative şi reglementări care vor genera plusuri sau minusuri în bugetele populaţiei şi firmelor. Principalele schimbări care vor interveni odată cu intrarea în vigoare a acestor măsuri se referă la scăderea TVA-ului, eliminarea „taxei pe stâlp” şi a supraaccizei la carburant.
Cele mai importante schimbări sunt de ordin fiscal, respectiv reducerea cotei-standard de TVA de la 20% la 19%, eliminarea taxei pe construcţiile speciale („taxa pe stâlp”), eliminarea supraaccizei de 7 eurocenţi/litru la carburanţi, introducerea impozitului specific – forfetar – în turism şi menţinerea scutirii de impozit pe profitul reinvestit (scutire care iniţial era programată să fie suspendată de la 1 ianuarie), arată Gândul.
Populaţia va plăti, începând chiar cu prima lună din acest an, o taxă pentru groapa de gunoi în valoare de 80 de lei/tonă/lună, adică 80 de bani la 10 kilograme. Specialiştii din domeniul mediului au calculat că o gospodărie generează aproximativ 30 de kilograme de deşeuri menajere pe lună, ceea ce înseamnă că taxa pentru groapa de gunoi ar putea fi de 2,4 lei pe lună, adică mai puţin de 30 de lei pe an.
Referitor la măsurile fiscale de reducere a TVA, de eliminare a „taxei pe stâlp” şi de eliminare a supraaccizei, reamintim că PSD a solicitat recent premierului Dacian Cioloş să ia în calcul o amânare a intrării acestora în vigoare la data de 1 ianuarie.
Articolul integral, AICI.