AcasăActualitate112NOAPTEA DE ANUL NOU ÎN FRANȚA – Peste 1.000 de mașini au...

NOAPTEA DE ANUL NOU ÎN FRANȚA – Peste 1.000 de mașini au fost incendiate iar 500 de persoane au fost arestate

spot_img

DISTRIBUIȚI

NOAPTEA DE ANUL NOU ÎN FRANȚA  Un total de 1.031 de maşini au fost incendiate în Franţa în noaptea de Anul Nou, număr în creştere faţă de anul trecut, când s-au înregistrat 935 de astfel de cazuri, a informat luni ministrul francez de Interne, Gerard Collomb, citat de agenţiile EFE şi AFP, relatează Agerpres.

Totuși, ministrul subliniază că numărul vehiculelor incendiate – o practică des întâlnită în Franţa la trecerea în noul an – este inferior celui constatat în 2012 (1.193) şi în 2013 (1.067).

Pe de altă parte, 510 persoane au fost arestate în cursul diferitelor incidente de la manifestările de Revelion, ceea ce reprezintă o creştere „sensibilă” faţă de anul trecut, când s-au operat 454 arestări, potrivit Ministerului francez de Interne. În timpul intervenţiilor forţelor de ordine au fost răniţi opt poliţişti şi trei jandarmi.

Incidentul cel mai important s-a produs la Champigny sur Marne, la periferia Parisului, unde doi agenţi de poliţie – un bărbat şi o femeie -, chemaţi să intervină la o ceartă aprinsă, au fost loviţi violent de un grup numeros de persoane care încercau să intre la un concert privat, evenimentul fiind înregistrat cu telefoane mobile şi apoi postat pe reţelele sociale, ceea ce a provocat un val de indignare.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a promis, pe Twitter, că „vinovaţii pentru acest linşaj laş şi criminal asupra poliţiştilor care-şi îndeplineau datoria în noaptea de 31 decembrie” vor fi „găsiţi şi pedepsiţi”.

Aproximativ 140.000 de poliţişti, jandarmi, militari, pompieri şi membri ai serviciilor de urgenţă au fost mobilizaţi în Franţa în noaptea de Anul Nou.

Sursă info și foto

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA