Sesiunea din acest an a Programului Rabla se va opri după atingerea sumei alocate, respectiv 114 milioane lei, în timp ce pentru Casa Verd’ nu va mai fi organizată etapă de depunere proiecte din cauza constrângerilor bugetare de la Fondul de Mediu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Attila Korodi, ministrul Mediului şi Pădurilor.
”Avem o problemă majoră: anul acesta, Fondul de Mediu are la dispoziţie puţin mai mult de o treime decât a avut la dispoziţie anul trecut. Din această cauză, suntem nevoiţi ca programul /Rabla – n.r./, care a fost început anul acesta, să se termine la cota alocată până acum pentru că nu mai avem resurse financiare. Mai trebuie să plătim programul Casa Verde, care a fost lansat anul trecut. Anul acesta, sincer, din cauza faptului că avem 1.000 de milioane de lei blocate, nu putem lansa o nouă strigare pentru proiecte pe Casa Verde pentru că, mai întâi, trebuie să plătim celelalte şi spaţiul bugetar nu ne permite iniţierea unor noi proiecte. Probabil pentru anul viitor, şi sincer vă spun, voi pregăti un buget serios pentru ca viitorul ministru să poată să lanseze proiectele în continuare. Anul aceste, Fondul de Mediu înseamnă pentru mine o gospodărire cât mai minuţioasă a resurselor pe care le avem”, a afirmat Korodi.
Acesta a adăugat că, momentan, bugetul Fondului pentru Mediu este de 800 milioane de lei din care 200 milioane lei reprezintă alocarea Ministerului Mediului din resurse proprii. ”O parte din bugetul Fondului de Mediu a fost inclus în bugetul naţional, dar asta nu înseamnă că banul se cheltuie pe altceva, ci este blocat din punct de vedere legislativ, la ora actuală. Legea bugetului de stat are un articol care blochează 1.000 de milioane de lei şi sperăm ca la rectificare să avem un dialog pentru a debloca această sumă. Banii nu vor dispărea, dar la ora actuală ministerul nu are aceşti bani să lucreze cu ei. În prezent, bugetul Fondului pentru Mediu şi la care ne raportăm este undeva la 600 milioane de lei. Ministerul Mediului va disponibiliza din resurse proprii 200 milioane lei ca să poată să folosească Fondul de Mediu pe spaţiu bugetar mai mare cu plus 200 milioane de lei. Mai rămâne un spaţiu de 800 milioane de lei de care nu ne vom putea folosi”, a apreciat ministrului Mediului.
În ceea ce priveşte o eventuală modificare a taxei auto, în sensul majorării acesteia în vederea acumulării de venituri mai mari la bugetul Fondului pentru Mediu, Attila Korodi a spus că a solicitat Administraţiei Fondului pentru Mediu scenarii pe care le va analiza împreună cu echipa sa.
La data de 5 aprilie 2012, a fost lansată oficial o nouă sesiune a programului Rabla destinat persoanelor fizice, pentru care a fost stabilit un buget de 114 milioane lei, echivalentul casării a 30.000 de autovehicule mai vechi de zece ani.
Pentru casarea unui număr de 120.000 de autovehicule mai vechi de zece ani, s-a alocat, în 2011, suma de 456 milioane lei, în două etape.