NIMENI NU E PERFECT După ce ani la rândul presă britanică i-a ironizat, cu motiv sau de cele mai multe ori fără, pe românii aflaţi la muncă în Regat, a venit rândul ca şi ei să demonstreze că nu sunt atât de perfecţi precum au impresia.
NIMENI NU E PERFECT Şi dacă fotografiile apărute pe reţelele de socializare cu tinerii lor căzuţi pe asfalt, dezbrăcaţi şi rupţi de beţi după o noapte în club nu v-au convins că englezii fac urât la beţie, un cetăţean englez aflat la Dej a demonstrat că ce se spune despre ei este total adevărat.
Acesta a băut încă de dimineaţă într-un bar din Ocna Dej, iar după ce horinca de Ardeal şi-a făcut efectul 100%, bărbatul parcă a luat-o razna.
A început să facă scandal, iar mai apoi şi-a dat pantalonii jos şi s-a întins pe betonul de pe terasa respectivă. Angajaţii barului, speriaţi de reacţia englezului la băutură, au sunat la 112. La faţaă locului s-a deplasat de urgenţă o ambulanţă, dar cum englezul era agresiv, echipajul autosanitarei a fost nevoit să aştepte şi intervenţia poliţiştilor.
Cum bărbatul a refuzat să stea pe targă, a fost condus pe picioarele lui până la ambulanţă şi transportat la spital. După ce îl vor identifica, oamenii legii îl vor amenda pentru tulburarea liniştii publice.
sursa info