NICIO ZI FĂRĂ FOCURI DE ARMĂ În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, în urma mai multor acţiuni specifice pe linia combaterii contrabandei desfășurate la frontiera de nord, 14.366 pachete cu ţigări, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din zonă.
Marţi, 4 aprilie, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană.
Polițiștii de frontieră au observat pe direcţia localităţii Câmpulung la Tisa, în apropierea frontierei de stat, mai multe persoane care transportau spre interiorul țării colete voluminoase, precum şi un autoturism care se deplasa dinspre drumul national, spre grupul de persoane.
Poliţiştii de frontieră au acționat pentru reținerea bărbaților, efectuând somațiile legale prin voce, dar, deoarece aceştia nu s-au supus, au fost trase şase focuri de avertisment, în plan vertical cu respectarea prevederilor legale.
În acel moment, bărbații au abandonat coletele cu ţigări şi au fugit spre teritoriul statului vecin, au sărit în apa râului Tisa, întorcându-se înot pe teritoriul statului ucrainean. În acelasi timp, şoferul autoturismului a abandonat mașina şi a fugit de la faţa locului.
Polițiștii de frontieră au informat imediat autoritățile de frontieră ale statului vecin, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere şi cercetare a zonei.
Cu această ocazie au fost descoperite, pe teritoriul României, 15 colete care au fost duse la sediul poliţiei de frontieră, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 12.366 pachete cu țigări de diferite mărci, a căror valoare se ridică la suma de 111.000 lei.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare lucrătorii noștri desfășoară activități în vederea documentării întregii activități infracționale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Totodată, autoturismul marca Mercedes, înmatriculat în Anglia, în valoare de 11.400 lei, a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea cercetărilor.
Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina au descoperit, pe timpul unei acţiuni specifice pe linia combaterii contrabandei, 2.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.
Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.
De asemenea, întreaga cantitate de ţigări în valoare de 22.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării.
Informaţii furnizate de ITPF Sighet