Pe 15 şi 19 noiembrie se joacă meciurile cu nr. 31 şi 32 dintre România şi Grecia. Totul despre naţionala Greciei în 10 puncte. Rezultate all time dintre România şi Grecia. Cum a influenţat în 1969 presa română calificările pentru Mexic 1970.

Nici uşor, nici foarte greu

Am căzut cu Grecia. Este bine, este rău, este greu, este (mai) uşor? Sunt întrebări la care încercăm să dăm răspunsuri. Bineînţeles, mulţi vor răsufla uşuraţi şi vor zice: „am scăpat de Portugalia lui CR7” sau „bine că nu am dat peste arţăgoşii de croaţi”. Greu de spus dacă cei care judecă aşa au 100% dreptate. Portugalia este o forţă în fotbalul mondial, dar CR7 în tricoul naţionalei este mult sub ce este în tricoul lui Real Madrid. În plus, când te împiedici de două ori de Israel (totuşi o echipă care nu face parte din lumea bună a fotbalului), atunci nu te poţi considera învins înainte de a intra pe teren.

Croaţia era periculoasă pentru România pentru că în ultimii 25 de ani nu ne-am simţit deloc bine contra fotbaliştilor din Iugoslavia sau din spaţiul fost iugoslav. Totuşi, dacă ne gândim că băieţii îmbrăcaţi în tricouri cu pătrăţele albe şi roşii au făcut mare cea mai slabă naţională a Scoţiei din ultima sută de ani, că sunt fricţiuni în echipă şi că Dinamo Zagreb şi Hajduk Split sunt „amintiri”, credem că dracu’ nu era chiar atât de negru dacă am fi dat de croaţi.

Pe ucraineni nu prea ştim cum să-i apreciem. Ucraina nu are nicio legătură cu Shakhtar-ul lui Lucescu; de fapt nu (mai) are vreo legătură nici cu Metalist Kharcov, echipa aceea subestimată de alb-roşii din „Ştefan cel Mare” acum câţiva ani. Acum trebuie văzut despre ce Ucraina vorbim, cea care nu a făcut nicio brânză acasă la CE 2012, sau cea care a ţinut acum Anglia în şah şi a executat de două ori Polonia?

Să revenim la greci. Pentru că ei sunt adversarii din baraj. Cei care se bucură poate au în vedere palmaresul net superior din întâlnirile directe. Corect. Dar, să nu uităm, Grecia nu mai este cea din perioada 1930-1980. Sau poate au în vedere că în lotul Greciei nu există vreun star care să facă legea la Real, Barca sau Bayern. Aşa este. De asemenea, optimiştii spun – şi iarăşi au dreptate – că Grecia nu este una din marile puteri, nu este o Olandă care a măturat pe jos cu noi şi cu toate partenerele din grupa D. Deci până aici doar bile albe. Pentru noi. Sau, mă rog, pentru suporterii de la noi.

Grecia marchează puţine goluri, dar nu trebuie să ne bucurăm, pentru că primeşte şi mai puţine. Grecia este o Italia a Balcanilor, iar stilul italian – să nu se îmbătăm cu golul lui Boloni din 1983, şi nici cu dubla eliminare a Fiorentinei de către „Ştiinţa” – nu prea ne convine. Grecia nu mai este romantica din 1930 care ne permitea primul scor record (8-1), este cea care merge încă pe reţeta din 2004, când a câştigat europenele în faţa lui CR7, chiar acasă la el. Grecia are jucători în câteva campionate din vest, care nu sunt superstaruri, dar sunt titulari şi utili celor care i-au angajat. După această analiză făcută „pe genunchi”, poate nu ar trebui să ne temem. Şi totuşi trebuie să ne temem. Nu de greci, ci de ai noştri. Pentru că nu au arătat nimic în ultimii ani, pentru că s-au scăldat în dulcea mediocritate şi mentalitate dâmboviţeană. Din această cauză putem spune că nu va fi uşor cu Grecia. Poate că nu va fi însă nici foarte greu, deoarece presiunea mai mare este la ei decât la noi. Totuşi va fi greu şi, să fim realişti, plecăm cu şansa a doua.

Aproape totul despre naţionala Greciei în 10 puncte

• Poziţie în Coca Cola Ranking: loc 9 Europa/loc 15 mondial – 983 puncte
• Palmares all time: 540 203 127 210 683- 784
• Performanţă majoră: campioană a Europei 2004
• Prezenţe la CM: 2 participări (1994 şi 2010): 6 1 0 5 2-15
• Prezenţe la CE: 4 participări (1980, 2004, 2008, 2012): 16 5 3 8 14-20
• Prezenţă la alt baraj: 0-0 (a) şi 1-0 (d) cu Ucraina (CM – 2010)
• Cele mai multe selecţii: Karagounis (Fulham Londra) – 129, Katsouranis (PAOK Salonic) – 107, Salpingidis (PAOK) – 70, Samaras (Celtic Glasgow) – 68, Gekas (Konyaspor) – 68, Torosidis (AS Roma) – 61, Vyntra (US Levante) – 46, Sokratis (Borussia Dortmund) – 44, Tziolis (PAOK) – 44, Ninis (PAOK) – 31 (numai jucători utilizaţi în actualele preliminarii – n.a.)
• Golgheteri: Gekas – 24, Salpingidis – 12, Karagounis – 10, Katsouranis – 9, Samaras – 8 (numai jucători utilizaţi în actualele preliminarii – n.a.)
• Principalul stadion: Karaiskakis – 32.115 locuri
• Suporteri în deplasări importante: între 3 şi 5.000

Rezultatele din actualele preliminarii

A terminat pe locul 2, cu 25 de puncte, dar cu golaveraj mult mai slab decât Bosnia&Herţegovina, care a ocupat locul 1, tot cu 25 de puncte.

• 1-0 (a) şi 2-1 cu Letonia
• 2-0 (a) şi 1-0 cu Lituania
• 2-0 (a) şi 1-0 cu Liechtstein
• 1-0 (a) şi 1-0 cu Slovacia
• 0-0 (a) şi 1-3 cu Bosnia&Herţegovina

Palmares general cu România

România – Grecia 30 17 8 5 67-31 42

După Iugoslavia/Serbia (41 de meciuri), Polonia (34), Cehoslovacia/Cehia (32), Grecia reprezintă naţionala pe care România a întâlnit-o în cele mai multe meciuri oficiale şi amicale. Partener tradiţional al României încă din anii ’30, Grecia a fost o „victimă” sigură pentru „tricolori” timp de 50 de ani. În ultimii 10-15 ani însă, „balanţa” întâlnirilor directe s-a echilibrat serios, iar la capitolul performanţe, grecii ne-au depăşit. În meciurile oficiale, Grecia încă nu a câştigat vreun meci împotriva României. Este adevărat, ultimul meci oficial s-a jucat în 1989. România şi Grecia nu s-au întâlnit niciodată în meciuri oficiale într-un sistem eliminatoriu, tur-retur.

Meciuri oficiale: România – Grecia 6 3 3 0 11-4 9

A. (acasă): România – Grecia 3 2 1 0 7-1 5

03-11-1957: România – Grecia 3-0 (Q CM)

16-11-1969: România – Grecia 1-1 (Q CM)

02-11-1988: România – Grecia 3-0 (Q CM)

(deplasare): România – Grecia 3 1 2 0 4-3 4

16- 06-1957: Grecia – România 1-2 (Q CM)

16- 04-1969: Grecia – România 2-2 (Q CM)

26- 04-1989: Grecia – România 0-0 (Q CM)

B. Meciuri amicale/cupe regionale: România – Grecia 24 14 5 5 56-27 33

(acasă) România – Grecia 11 9 1 1 34-10 19

25-05-1930: România – Grecia 8-1

06-06-1933: România – Grecia 1-0 (Cupa Balkanică)

17-05-1936: România – Grecia 5-2 (Cupa Balkanică)

29-05-1974: România – Grecia 3-1 (Cupa Balkanică)

21-09-1977: România – Grecia 6-1

21-03-1979: România – Grecia 3-0

07-03-1984: România – Grecia 2-0

07-10-1987: România – Grecia 2-2

08-04-1998: România – Grecia 2-1

03-06-2000: România – Grecia 2-1

21-08-2002: România – Grecia 0-1

(deplasare): România – Grecia 10 3 3 4 14-14 9

29-11-1931: Grecia – România 2-4 (Cupa Balkanică)

27-12-1934: Grecia – România 2-2 (Cupa Balkanică)

08-03-1967: Grecia – România 1-2

24-09-1975: Grecia – România 1-1 (Cupa Balkanică)

13-12-1978: Grecia – România 2-1

02-02-1983: Grecia – România 1-3

11-03-1987: Grecia – România 1-1

13-02-1992: Grecia – România 1-0

08-02-1995: Grecia – România 1-0

29-03-2000: Grecia – România 2-0

(neutru): România – Grecia 3 2 1 0 8-3 5

28-06-1932: România – Grecia 3-0 (Cupa Balkanică) – Belgrad

24-06-1935: România – Grecia 2-2 (Cupa Balkanică) – Sofia

15-11-2011: România – Grecia 3-1 – Altach (Austria)

1969: retro România – Grecia

Cum a influenţat presa română rezultatul de la Atena…

Dintre confruntările oficiale cu Grecia, cele două jocuri din preliminariile CM 1970 au câte o poveste aparte. Este vorba de meciurile Grecia – România 2-2 (16 aprilie 1969) şi România – Grecia 1-1 (16 noiembrie 1969).

Grecia era considerată ca fiind „calul de bătaie” pentru naţionala noastră. În primul rând pentru că făcea parte în anii ’60 dintre codaşele fotbalului european; în al doilea rând pentru că palmaresul era la ora respectivă zdrobitor în favoarea României: 10 meciuri, 8 victorii şi două egaluri, 32 de goluri marcate, 11 goluri primite.

Şi totuşi, la momentul primului meci, cel din aprilie 1969 de la Atena, datele problemei erau total diferite. Grecia avea cea mai bună generaţie de jucători din istoria ei de până atunci şi în decembrie 1968 au detonat bomba preliminariilor: 4-2 cu Portugalia, medaliata cu bronz la mondialele din 1966. (România pierduse la Lisabona fără drept de apel cu 0-3 primul meci din preliminarii.)

Deci, oficialii români s-au deşteptat şi au descoperit că Grecia „nu mai e ce a fost” şi că este un adversar periculos. Şi au gestionat bine situaţia. Au scos presa la înaintare. „Sportul popular”, revista „Fotbal” (cea mai bună publicaţie de profil din întreaga istorie sportivă, nici astăzi nu este întrecută de vreo altă publicaţie – a apărut între 1965 şi 1974) şi revista „Sport”. În cele trei publicaţii s-a făcut un mare tam-tam privind selecţionarea lui Ion Ionescu, singurul român care evolua (oficial) în străinătate, şi nu oriunde, ci în campionatul RFG, la Alemannia Aachen, echipă care avea atunci cel mai bun sezon din întreaga ei istorie. „Ionescu nu poate fi ţinut de apărători greci”, „Ionescu va distruge Grecia”, „Ionescu va perfora poarta lui Ikonomopoulos”, doar asta se putea citi în presa de specialitate de la noi.

Toate bune şi frumoase, numai că „Puiu” Ionescu a venit accidentat la lot. Dar n-a contat. A fost pus pe picioare cât să mişte cât de cât pe teren şi băgat pe teren pe post de sperietoare. Grecii şi-au luat măsuri de mare siguranţă şi au ţinut aproape tot meciul doi oameni să-l marcheze pe Ionescu. Astfel ei l-au neglijat total pe adevăratul „distrugător”, Dumitrache, cel care de fapt a şi marcat ambele goluri ale echipei noastre, egalând la 1 şi la 2. După meci, presa de la Atena a luat foc, acuzând oficialii greci că au fost păcăliţi de presa din România şi s-a pierdut o şansă uriaşă de victorie. Trebuie să spunem că atunci Grecia a făcut un meci extraordinar, dar nici „tricolorii” nu au jucat deloc rău. În ultimele 25 de minute, la scorul de 2-2, s-a „decretat” păstrarea rezultatului, considerându-se că un egal este chiar foarte bun în condiţiile în care Grecia „a devenit echipă de luat în seamă” (citat din presa timpului).

…şi cum ne-a dat emoţii la Bucureşti

Nimeni nu a crezut că meciul decisiv din grupa I (unde evoluau medaliata cu bronz de la precedentele mondiale, Portugalia, şi încă o participantă la turneul final din 1966) pentru „Mexic” se va disputa între outsiderele România şi Grecia. Pe 16 noiembrie 1969, la Bucureşti, înainte de meci, situaţia era următoarea: România se califica la victorie sau meci egal, iar Grecia doar la victorie. Dar în tabăra elenă datele erau radical schimbate. În luna iunie, în presa sportivă de la Bucureşti a apărut informaţia (corectă de altfel) că Dan Georgiadis, antrenorul Greciei, ar avea origini româneşti (un bunic) şi că ar fi făcut studiile în România, unde a jucat concomitent fotbal şi volei la nivel înalt, la clubul Juventus Bucureşti, în perioada 1939-1947. (Georgiadis avea şi cetăţenie română, dar acest lucru nu putea să apară în media din Bucureşti.) Se pare că aceste informaţii nu erau cunoscute la Atena. După ce s-a aflat ce s-a scris la Bucureşti, presa din Grecia a luat foc şi l-a acuzat pe Georgiadis că… face jocurile României. Brusc, justiţiarii ziarişti greci şi-au adus aminte că Georgiadis refuza cu obstinaţie să-l selecţioneze pe Dimitris Domazos de la Panathinaikos, considerat cel mai bun produs al fotbalului grec. Pe 27 iulie 1969, în urma unei virulente campanii de presă, Dan Georgiadis a fost demis, deşi obţinuse anterior un extraordinar 2-2 în deplasare cu Portugalia. Culmea, Georgiadis a fost demis exact în ziua în care obţinea o victorie (în deplasare) împotriva Australiei. Oficial, el a fost demis pentru că în anterioarele două amicale cu Australia disputate pe 20 şi 23 iulie, Grecia pierduse cu 0-1 şi terminase al doilea joc la egalitate. La vremea respectivă, un egal cu Australia era considerat o mare ruşine. Neoficial, demiterea a avut la bază legăturile lui cu România din perioada 1939-1947 şi ignorarea lui Domazos. În realitate, Georgiadis nu a favorizat deloc România, dar considera că prezenţa lui Domazos la naţională ar putea genera tensiuni în lot.

Noul antrenor, Lakis Petropoulos (el a mai condus naţionala în 1967), l-a titularizat pe Domazos şi a schimbat structura naţionalei, mai mulţi jucători de la Panathinaikos şi mai puţini de la Olympiakos Pireu. Pe „23 august”, în faţa a 63.000 de spectatori, România a deschis scorul în minutul 37 prin Dembrowski, dar Domazos a egalat în minutul 50 şi până prin minutul 80, până au terminat grecii benzina, „tricolorii” au suferit mult. Paradoxal, deşi România se califica la mondiale după 32 de ani, bucuria a fost relativ reţinută. Spectatorul român, obişnuit ani de zile cu „masacrarea” Greciei, nu a digerat un egal, primul de fapt obţinut de greci în România în 40 de ani. De asemenea şi conducerea partidului (pentru cei mai tineri, PCR, singurul admis şi existent între 1949 şi 1989 – n.a.) a recomandat o sărbătorire moderată a performanţei României, tocmai din cauză că finalul campaniei de calificare nu s-a încheiat cu o victorie.

Clasamentul grupei 1: CM 1970

1. România 6 3 2 1 7- 6 8

2. Grecia 6 2 3 1 13- 9 7

3. Elveţia 6 2 1 3 5- 8 5

4. Portugalia 6 1 2 3 8-10 4

(cotidianul.ro)