Pentru a doua oară într-un an trăim o stare de chinuitoare perplexitate. Prima dată a fost în perioada referendumului. În fiecare zi, de la Bruxelles ne veneau veștile despre noua înțelegere a celor petrecute în România. Sensul lucrurilor era de netăgăduit, dar accepțiunea dictată de funcționarii europeni era ca de bătuți în cap.
Noi votam și ei ziceau că furăm voturi. Noi ne tîram prin căldurile de tigaie încinsă ale verii nebune și ei ne trimiteau verdicte. Fraudă! Furt e lectoral! Comportament nedemorcratic! Nu știm ce facem! Eram conspiratorii împotriva statului de drept. Eram ființe europene încă needucate și nedemocratice. Geaba vedeam cu ochii noștri că unii judecători de la Curtea Constituțională a României sunt persoane îndoielnice. Că au o biografie de oameni periferici. Și că singura măsură de bun-simț era destituirea sau măcar suspendarea acestora și investigarea lor.
În orice țară în care se utilizează cravata, toată suflarea ar fi ieșit în stradă și ar fi cerut demisia unor asemenea incompetenți profesional și dubioși moral. Chiar și Comisia Europeană ar fi făcut același lucru prin 1993-1995, prin 2000 sau 2003. Ar fi scos ochii României că persoane de o asemenea factură, îndoielnice din punct de vedere etic, neocomuniști, cum le zicea presa vest-europeană și românească a acelor ani, chiar foști colaboratori ai Securității și informatori, tocmai ei supraveghează respectarea Constituției României.
În 1997 și în 2000, cînd europenii și americanii ziceau că ne ajută să învățăm alfabetul și deprinderile lumii noi (căci noi eram atît de orbi și de vinovați pentru comunismul din care veneam că nu ne dădeam seama de interesele lor) ne-au acuzat de zeci de asemenea lucruri. Mulți dintre cei care credeam orbește în procesul de import al democrației repetam papagalicește standardele trimise în plic de la Bruxelles și Washington. Sunau frumos și, teoretic, cele mai multe erau corecte. Aplicate orbește pe Dîmbovița, multe s-au dovedit a produce enormități. Din păcate, aceleași lucruri, aplicate peste reziduurile mentale ale comunismului, au produs monstruozități.
Între timp, și în marile capitale democratia a început să capete reguli și înțelesuri elastice, de la caz la caz, în funcție de interese politice, materiale sau geo-strategice. A apărut și la ei așa-numita ”democrație reglabilă”. Ce este bun astăzi poate fi folosit mîine ca un reproș, ca un mijloc de presiune, ca o condiție pentru blocarea sau condiționarea forțelor politice. Europene, interne sau externe.
Că nu avem cravată, că fosta securitate a lui Nicolae Ceaușescu a fost infiltrată peste tot, că vechile structuri domină instituțiile, că legile se fac la comanda grupurilor de interese. Că serviciile secrete ale statului comunist trebuie condamnate, iar serviciile secrete ale statului democratic, chiar abuzive, sunt binefăcătoare. Că informatorul este odios cînd lucrează pentru adversari și respectabil cînd slujește interesele murdare ale beneficiarului. Ca președintele României. Cînd e de condamnat trecutul, e bun de raport. Cînd e de puricat, e dubios. Cînd e de folosit, devine aliat de nădejde. Votat de alegători, turnătorul și securistul sunt admirabili. Servesc patria și comunitatea lumii civilizate.
Recentul Raport MCV ne-a arătat virtuțile democrației reglabile. Două-trei cucoane cu minte de procuror țîfnos, plus două-trei hoaște ideologice naufragiate pe la CCR au bătut drumul Bruxelles-ului și au izbutit să convingă că boala României nu este corupția și nici vidul instituțional, ci libertatea de exprimare. Adică România progresează accelerat. Atîta doar că libertatea de exprimare distruge munca energică a silitorului grup de impostori din jurul președintelui Traian Băsescu.
Dezvăluirile făcute de Barosso la conferința de presă cu Victor Ponta sunt uluitoare. Un întreg mecanism politic european deturnat. Trei țațe și doi moșnegi cu dosare grele au băgat România în corzi. Și nimeni nu verifică. Iar turnătoria dîmbovițeană, plimbată pe la Bruxelles și întoarsă în capul nostru ca Raport, trebuie imediat aplicată. N-ați văzut că mînzul din fruntea guvernului a și sărit cu gura pe ziariștii care îl deranjează ca să le ceară respectarea recomandărilor Comisiei Europene? Democrație reglabilă, în funcție de nevoie.
Dacă două poame și trei ciumeți pot folosi mecanismul european pentru a bloca România din încercarea de stopare a practicilor unui regim abuziv atunci ne-am ars. Și noi, și Comisia Europeană!
Democrația reglabilă de la București devine cel mai redutabil produs de export al României. Culmea, ca mai apoi, roadele ei să le repatriem pentru a ne întoarce toată țara cu fundul în sus!
Cornel Nistorescu