Tragedie ieri dimineață în zona podului de peste râul Lăpuș de la intrarea în Catalina. Un bărbat în vârstă de 75 de ani a fost accidentat de un autoturism. Apelul la 112 s-a efectuat sâmbătă dimineață în jurul orei 6.45.
Victima a fost preluată și intubată de un echipaj de terapie mobilă intensivă SMURD și a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.
Cu toate eforturile depuse de medici, bărbatul a intrat în stop cardio-respirator și a decedat pe patul de spital. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact circumstanțele în care s-a produs accidentului pentru a putea dispune măsuri legale.
ACTUALIZARE – IPJ Maramureș
Sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 06.00, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din satul Coaş a condus un autoturism pe DJ 182 B, între localităţile Cătălina şi Satu Nou de Jos. Când a ajuns pe podul rutier peste râul Lăpuş, a surprins şi accidentat un bărbat în vârstă de 76 de ani din satul Mocira, comuna Recea, care se deplasa pe jos, pe partea stângă a carosabilului deşi podul este prevăzut cu trotuare. În urma leziunilor suferite, pietonul a fost transportat la spital unde a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Lui i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
SIGHETU MARMAȚIEI
Un alt accident rutier s-a produs sâmbătă în jurul orei 8.19. Pompierii militarii din Sighetu Marmației s-au deplasat pe strada Lazu Baciului. O persoană a rămas încarcerată în urma accidentului. Aceasta a fost extrasă de pompieri și a fost predată echipajului de la Serviciul de Ambulanță Maramureș. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Sighet. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul.