Poliţiştii maramureşeni caută o minoră de 16 ani, care a plecat de la şcoală și până în prezent nu a revenit la domiciliu. Persoanele care pot oferi informaţii despre aceasta sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul de urgenţă 112.
La data de 6 noiembrie a.c., Nemeş Ada Patricia din Cicîrlău a plecat voluntar de la unitatea de învăţământ din oraşul Tăuţii Măgherăuş, unde este elevă, şi până în prezent nu a revenit la domiciliu. La data dispariției, minora era îmbrăcată cu pantaloni de culoare gri, o giacă înflorată şi purta o pereche de ghete de culoare neagră.
Minora a plecat în repetate rânduri de la domiciliu, fiind găsită de poliţişti pe raza mai multor localităţi din ţară.
Persoanele care pot oferi informaţii despre aceasta sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă 112 ori 116.000, Număr Unic European pentru Copii Dispăruţi, sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.