AcasăActualitateSocialNEGOCIERI, NEGOCIERI - Cât pretind sindicaliştii salariu minim pe economie

NEGOCIERI, NEGOCIERI – Cât pretind sindicaliştii salariu minim pe economie

spot_img

DISTRIBUIȚI

NEGOCIERI. Negocierile privind legea salarizării se desfăşoară între sindicate şi reprezentanţii Ministerului Muncii cu uşile închise. Se pare că printre solicitările sindicaliştilor se numără şi dublarea, cu aproximaţie, a salariului minim pe economie până în 2020.

Proiectul despre care se discută la Ministerul Muncii presupune dublarea salariului de la care porneşte grila, dar şi majorări ale salariului minim cu câte 200 de lei pe an până în 2020. Dacă proiectul legii salarizării ar fi adoptat în această formă, ar însemna că până în 2020 salariul minim ar urma să ajungă la 2050 de lei. Pentru a fi adoptată şi a intra în vigoare, legea ar trebui să fie gata până la toamnă, ca sa ajungă în Parlament, unde să poată fi dezbătută şi votată pentru a putea fi pusă în aplicare de la 1 ianuarie 2017, potrivit România TV.

Guvernanţii se îndoiesc, însă, că ar putea pune în aplicare dorinţa sindicatelor, întrucât au afirmat în repetate rânduri că bugetul de stat nu ar putea susţine o asemenea creştere salarială în aparatul bugetar.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA