”După părerea mea trebuie să ţinem cont de câteva lucruri. Cel care acordă o distincţie vrea să-i recunoască un merit. Cel care primeşte, acceptă, trebuie să recunoască România şi Constituţia României. Având în vedere toate acestea am decis să retrag ordinul Steaua României dl. Laszlo Tokes”, a anunţat Johannis.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis definitiv, pe 26 februarie, retragerea decoraţiei „Steaua României” în ceea ce îl priveşte pe europarlamentarul Laszlo Tokes, judecătorii confirmând astfel decizia luată de Consiliul Naţional al Ordinului Naţional „Steaua României”.
În decembrie 2009, la 20 de ani de la Revoluţie, preşedintele Traian Băsescu l-a decorat pe Laszlo Tokes cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.
În 27 iulie 2013, Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară „Balvanyos”, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.
În replică, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), că „nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”. Participanţii la seminariile Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului au cerut atunci retragerea distincţiilor acordate de statul român „extremiştilor maghiari” din România, făcând referire la europarlamentarul Laszlo Tokes, decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României”.
La rândul său, premierul la acea vreme, Victor Ponta, a declarat atunci că îl va informa în scris pe preşedintele Traian Băsescu că va contrasemna un eventual decret de retragere a distincţiei acordate lui Tokes, Ordinul Naţional „Steaua României”.
În 29 august 2013, europarlamentarul PSD Corina Creţu, membră a Ordinului Naţional „Steaua României”, a solicitat public retragerea Ordinului „Steaua României” acordat lui Laszlo Tokes în decembrie 2009, ea invocând „fapte dezonorante şi contrare Articolului 1 din Constituţia României”.
În noiembrie 2013, membrii Consiliului de Onoare al Ordinului „Steaua României” au decis să propună preşedintelui Traian Băsescu retragerea distincţiei oferite europarlamentarului.
Ulterior, preşedintele Traian Băsescu declara că aşteaptă raportul Consiliului de Onoare al Ordinului „Steaua României” înainte de a decide retragerea sau nu a distincţiei acordate lui Tokes, menţionând că nu doreşte repetarea istoriei din cazul Corneliu Vadim Tudor.
Întrebat dacă îi va retrage Ordinul „Steaua României” europarlamentarului Laszlo Tokes, aşa cum recomandă Consiliul, Băsescu răspundea că doreşte să vadă motivarea şi că procesul nu este unul simplu.
„Trebuie să facă un raport argumentat. Eu nu spun că ceea ce a făcut Laszlo Tokes este un lucru care să ne placă, este admisibil. Nu spun că este, dar am o experienţă. Vezi cazul Vadim Tudor. Vă aduceţi aminte când am vrut să-i retrag Ordinul „Steaua României” lui Vadim Tudor? S-a emis hotărârea membrilor Ordinului, s-a făcut o argumentaţie pentru asta, un raport. (…) După care Vadim Tudor a atacat în instanţă acel document cu argumentele pentru ridicarea decoraţiei şi Administraţia Prezidenţială a pierdut. Eu emisesem decretul în baza acelui raport al Consiliului. În instanţă a fost anulată aplicarea decretului. Nu o să repet asta fără să fiu foarte atent. A fost singurul decret anulat în instanţă în nouă ani de mandat”, spunea Băsescu.
În 15 decembrie 2013, Tokes a predat Bisericii Reformate din Timişoara medalia „Steaua României” în grad de Cavaler şi ordinul prin care i-a fost conferită, spunând că, dacă vreo persoană doreşte să îi ia înapoi distincţia, să meargă la Timişoara.
Europarlamentarul Corina Creţu a făcut, în 24 ianuarie, un apel la preşedintele Traian Băsescu să nu mai prelungească decizia legată de retragerea Ordinului „Steaua României” lui Tokes Laszlo, în condiţiile în care Consiliul de Onoare al ordinului a publicat motivarea deciziei de retragere în 9 ianuarie.
Aceasta afirma că ea a fost cea care a iniţiat retragerea Ordinului „Steaua României” lui Tokes, pentru că a considerat că nu poate fi de acord ca un membru al uneia dintre cele mai mari distincţii ale statului român „să dezvolte propuneri care atacă sistematic fundaţia statului român”.
Preşedintele Traian Băsescu declara pe 9 februarie că aşteaptă decizia instanţei înainte de a lua decizia retragerii decoraţiei lui Laszlo Tokes.