AcasăActualitate112INCENDIATĂ – Delta Văcărești, incendiată de două ori în 24 de ore

INCENDIATĂ – Delta Văcărești, incendiată de două ori în 24 de ore

spot_img

DISTRIBUIȚI

INCENDIATĂ  Delta Văcărești, în flăcări!  Este al doilea incendiu din ultimele 24 de ore

Șase autospeciale ale pompierilor se află acum la fața locului și încearcă să lichideze un al doilea incendiu izbucnit în această zonă în ultimele 24 de ore.

Focul izbucnit astăzi în Delta Văcărești arde pe o suprafață aproximată la circa 1.500 de metri pătrați. Două autospeciale formate din 10 pompieri intervin să-l stingă. Potrivit autorităților, incendiul de ieri ar fi fost provocat din cauza unei țigări.

INCENDIATĂ  Din cauza solului, cei 20 de pompieri sosiţi la faţa locului nu au putut intra cu autoutilitarele, aşa că sunt nevoiţi să stingă flăcările cu lopeţi. Până acum, flăcările s-au întins pe o suprafaţă de circa 2000 de metri pătraţi, existând riscul ca aria afectată să se mărească. Stingerea incendiului de vegetaţie va dura mai mult decât de obicei, dat fiind faptul că maşinile de pompieri nu pot fi folosite.

Parcul Natural Văcăreşti, un ecosistem unic în Bucureşti, este afectat constant de incendii şi braconieri, deşi este declarat arie protejată.

Cu o suprafaţă de 186 de hectare de vegetaţie şi sute de vieţuitoare, acest spaţiu urmează să fie amenajat cu fonduri europene. Delta Vacaresti va avea propriul guvernator, iar in zonă nu se pot construi nici blocuri, nici case. Până în luna ocombrie, Delta Văcăresti va avea propriul administrator, ales în urma unui concurs.

La finalul lunii iunie a avut loc o amplă acţiune de ecologizare a Deltei Văcăreşti. Au participat sute de voluntari, printre care s-a aflat şi premierul Dacian Cioloş.

 

Sursă

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA