În mediul online a apărut o petiție care are drept scop salvarea arborilor seculari din zona Băiuț, cunoscută drept una în care afaceriștii din domeniul lemnului nu țin cont că natura se reface mult mai greu decât se distruge.
Inițiatorul petiției este Ciprian Coc, cel care a fost primul român amendat pentru că a cerut să se verifice valabilitatea unui transport de masă lemnoasă. (http://2.actualmm.ro/premiera-nedorita-primul-om-amendat-pentru-ca-a-sunat-la-112-sa-se-verifice-legalitatea-unui-transport-de-lemne-este-din-maramures-fotovideo/)
Iată textul petiției: ”Doar semnând această petiţie, în pădurile de la Strîmbu Băiuţ vor mai putea fi fi întâlniţi arbori seculari cu diametre şi înălţimi impresionante. Aceste păduri de la poalele Munţilor Lăpuşului au în componenţă exemplare de brad, fag, paltin, dar şi frasin şi molid. În anumite locuri, unde n-au ajuns TAF-urile şi drujbele, pădurea este un adevărat muzeu în aer liber. Tot aici la Strîmbu Băiuţ se află acele trupuri de pădure incluse pe lista patrimoniului Unesco. Salvând aceste păduri turiştii vor avea posibilitatea să vadă arbori care au atins vârste uriaşe, de până la 500 de ani. Unui arbore îi trebuie 140 de ani ca să atingă 50 de centimetri în diametru şi abia la 300 de ani ajunge să aibă diametrul de 120 de centimetri, dar un bun mânuitor de drujbă pune la pământ un asemenea arbore în doar câteva minute.
Din păcate, trunchiurile uriaşe ale arborilor ajung pe platformele camioanelor, care zilnic (uneori şi pe timpul nopţii) sunt într-un du-te-vino. O soartă asemănătoare vor avea arborii seculari din Strîmbu Băiuţ, zona Corost, fagi cu diametre între 100 şi 190 de centimetrii, aceştia fiind deja marcaţi pentru tăiere”.
Petiția a fost semnată până acum de 867 de iubitori de natură și au fost postate 62 de comentarii.
Cei care doresc să semneze o pot face aici: http://www.petitieonline.com/petiie_pentru_salvarea_arborilor_seculari_din_strimbu_biu