Anul Nou a adus bucurie pentru mămicile din Baia Mare. Șapte dintre acestea au cunoscut cel mai frumos sentiment, cel de a da naștere unui copil, chiar în ziua de 1 ianuarie. Potrivit medicilor de la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare, toți cei șapte copilași sunt sănătoși și s-au născut cu o greutate normală, de peste trei kilograme.
În noaptea dintre ani, la Spitalul Județean din Baia Mare nu a fost înregistrată nicio naștere.
„Primul bebeluș a fost născut în 1 ianuarie, la ora 11.45. În ziua de Anul Nou au fost înregistrate șapte nașteri, trei fetițe și patru băieței. Toți sunt sănătoși și s-au născut cu o greutate normală”, a declarat doctorul Laura Veronescu, medicul șef al Secție de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Baia Mare.
În data de 31 decembrie la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare au fost înregistrate două nașteri. (foto arhiva)
Simona Vasiac