N-AU GRANIȚĂ Doi cetățeni marocani au fost depistați de polițiști ai Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare, în timp ce intenționau să intre ilegal în România, pe jos, pe la frontiera verde.
N-AU GRANIȚĂ ”Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare care acționau în baza unor informații au depistat, duminică, și condus la sediul sectorului pentru cercetări doi bărbați care se deplasau pe jos, pe câmp, dinspre Serbia spre România. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză, cu vârste de 25 respectiv 35 de ani, sunt cetățeni marocani și nu aveau documente asupra lor. Aceștia au declarat că intenționau să ajungă în Italia, pentru a-și găsi un loc de muncă”, a informat, printr-un comunicat remis luni Agerpres, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Timișoara, Roxana Costache.
Doi bărbați, cetățeni ai Marocului au încercat să intre ilegal în România. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cei doi bărbați urmând să fie predați unei echipe operative din cadrul Serviciului Pentru Imigrări Timiș.
Totodată, au fost contactate autoritățile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului și punerii în aplicare a acordului de readmisie.
Sursă info.
Sursă foto.