Steaua s-a impus cu 1-0 în meciul de pe Arena Națională cu FC Copenhaga, pe barba lui Nikolic, la propriu și la figurat, joi seară, în Liga Europa. A fost golul care a făcut difrența, marcat cu barba, mingea ajungând dintr-o deviere în plasa danezilor. Steaua urcă în urma acestei victorii pe primul loc al grupei.
Chiar dacă remiza din prima partidă din grupe, cu Stuttgart, ar fi trebuit să aducă o foame mai mare de puncte a Stelei în al doilea meci cu Copenhaga, meciul de pe Arena Națională n-a arătat ca Steaua este dispusă să riște.
Prima repriză a fost una extrem de slabă, în care ambele echipe au pus prudența pe primul plan, astfel că jocul n-a oferit aproape nimic.
Echipa din Ghencea a avut o posesie net superioară, a atacat mai mult și a împins tot impul jocul spre poarta adversă, dar steliștii au ajuns foarte rar la finalizare. Preț de 45 de minute Steaua a reușit un singur șut pe cadrul porții danezilor, prin Tănase în minutul 9, pentru ca restul fazelor de atac ale roș-albaștrilor să se încheie rar cu șuturi la poartă, și acestea blocate sau pe lângă țintă.
Văzând că jocul de construcție al elevilor săi nu funcționează cum trebuie, Reghecampf a mutat la pauză, Chipciu și Nikolic fiind trimiși în teren în locul lui Prepeliță și Adi Rocha. În timp ce Copenhaga a păstrat același stil de joc defensiv din prima repriză, Steaua a accelerat tot mai mult jocul spre poarta danezilor și în minutul 57 Nikolic a expediat al doilea șut pe cadrul porții adverse al roș-albaștrilor.
Replica danezilor nu a întârziat să apară, dar Gabi Matei a intervenit salvator și a respins din fața porții goale după ce Chiricheș și Tătărușanu au ratat intervenția la mingea centrată de pe dreapta. Jocul s-a deschis brusc și s-a transformat în unul pe contre, după o ocazie a lui Chipciu, Copenhaga fiind și ea aproape de gol în faza următoare.
Presiunea stelistă la poarta adversă a crescut treptat în intensitate, iar în minutul 83 eforturile roș-albaștrilor au dat roade, dar și cu ajutorul Zeiței Fortuna. Tănase a centrat șutat din dreapta careului advers, mingea a fost respinsă de un danez cu capul chiar în Nikolic, mingea sărind cu mult noroc din muntenegrean în poartă. Nikolic a fost lovit direct în bărbie de mingea deviată de un apărător, apoi balonul a lovit un alt danez aflat în defensivă și a intrat fulgerător în poartă. O fază demnă de o masă de biliard.
Danezii au încheiat în atac și puteau marca pe final, o minge deviată în ultimele secunde fiind reținută de Tătărușanu din apropierea liniei porții.
Este prima victorie pentru Steaua în acest sezon al grupelor Europa League, trei puncte care duc echipa pe locul întâi în clasamentul Grupei E.
Steaua Bucureşti: Tătăruşanu – G. Matei (Rusescu ’64), Gardoş, Chiricheş, Pârvulescu – Pintilii, Bourceanu – Ad. Popa, Prepeliţă (Chipciu ’46), Cr. Tănase – Rocha (Nikolici ’46). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
FC Copenhaga: Wiland – Jacobsen, Sigurdsson, Stadsgaard, Bengtsson (Santin ’85) – Gislason (Vingaard ’72), Claudemir, Kristensen, Delaney – Jorgensen, Cornelius. Antrenor: Ariel Jacobs.
Cartonaşe galbene: Ad. Popa ’51 / Delaney ’27, Wiland ’73.
Arbitri: Luca Banti (central) – Riccardo di Fiore, Luca Maggiani (asistenţi) – Andrea Gervasoni, Domenico Celi (asistenţi suplimentari) – Giorgio Niccolai (rezervă) – toţi Italia.
Observatori: Fritz Stuchlik (Austria), Marton Esterhazy (Ungaria).
La partida de pe Arena Naţională au asistat aproximativ 47.000 de spectatori, dintre care 100 de fani danezi.
În minutul 10, Prepeliţă şi Popa au venit la marginea terenului pentru a-şi schimba încălţările de joc deoarece alunecau, iar antrenorul Laurenţiu Reghecampf s-a enervat şi a şutat în ghete.
* STEAUA – FC Copenhaga 1-0 (Nikolici ’82)
* Molde – Stuttgart 2-0 ((Berget ’58, Chima ’87))
In clasamentul grupei, „ros-albastrii” au preluat sefia si, dupa cum arata echipele, sunt favoriti la calificarea in primavara europeana.
1. STEAUA 4 puncte
2. Molde 3 puncte
_____________
3. FC Copenhaga 3 puncte
4. VfB Stuttgart 1 punct
In cea de-a treia etapa din faza grupelor Europa League, 25 octombrie, ora 22.05, in Grupa E sunt programate urmatoarele dueluri:
Steaua – Molde, National Arena, Bucuresti
VfB Stuttgart – FC Copenhaga, Mercedes-Benz Arena, Stuttgart