Acum şapte ani, aveam foarte mulţi prieteni în România. Acum îi cam număr pe degetele de la o mână. Ce s-a întâmplat cu restul? Au devenit lăutari şi slugi la curtea unui clown cu figură de cioclu. Nu am nimic împotriva implicării intelectualului în viaţa politică. Dimpotrivă. Cred că e o banală necesitate. Dar una este implicarea în politică şi apărarea valorilor demnităţii unui popor (în cazul nostru, valorile pentru care s-a murit în decembrie 1989) şi alta este susţinerea unui clan sau a unui ins dubios ajuns la putere. Asta nu e implicare, ci colaboraţionism.
Am denunţat, încă din toamna lui 2005 (nu alaltăieri, domnule Ilieşiu, nu ieri, domnule Pleşu, nu azi, domnilor „usturoinemâncaţilor) impostura reinstalată la Cotroceni, sub chipul unui parvenit ceauşişt, al unui fost aliat al lui Iliescu et je m’arête. Încet încet am rămas cam singurel în „tabăra adversă”. Curtea noului clown a absorbit inclusiv aerul din jurul meu. Noroc că nu locuiesc permanent în România. În România lor… „occidentalizată”. Occidentalizată până la genunchiul broaştei.
Cine mi-a oferit, vreme de şapte ani, lecţii despre „dreapta” „creştină” şi despre România „occidentală”? Foştii membri PCR Tismăneanu, Băsescu, Pleşu, fostul membru în CC al UTC, Ungureanu, ateii Liiceanu, Pleşu, Cornea, Cărtărescu et compania din Fundul Curţii, trepăduşii oportunişti, al căror caracter „emană” atât de străveziu din feţele lor, Avramescu, Preda, Baconsky, Papahagi, Patapievici, Mihăieş, Neamţu.
Am participat efectiv (nu în izmene, dinaintea televizorului, sau în scutece, precum Neamţu sau Papahagi) la o revoluţie implicit antibăsescu; am participat cu disperare plină de speranţă, vreme de trei luni, la adevărata şi UNICA Piaţă a Universităţii (pe când acelaşi Băsescu avea funcţie în guvern), pentru ca, din 2005 până în 2012, indivizii pomeniţi mai sus, slugi plătite din visteria statului băsescian, să-mi administreze lecţii despre „demnitatea” „occidentală” şi „creştină”?
L. Boia are dreptate să fie pesimist: românii nu învaţă NIMIC din istorie. N-a trecut nici măcar o generaţie între 1989-2005 şi lecţia slugărniciei a şi fost ascunsă sub preşul amneziei. Tocmai de „elita”, care, în mod normal, ar trebui să lupte din răsputeri cu amnezia. Din punct de vedere moral nu există nicio diferenţă între generaţia slugilor ceauşiste (E. Barbu, D. Zamfirescu, C. Vadim Tudor, Dinu Săraru etc.) şi generaţia slugilor băsiste. Dimpotrivă, acum nimeni şi nimic nu-i obliga să cânte semianalfabetului în strună.
Nimic în afara ambiţiei de a parveni. A se scuti, tovarăşi, a se scuti! Justificările sunt pentru copiii şi nepoţii voştri, nu pentru cei care am asistat pe viu la spectacolul scatofagiei cu papion. Pentru copii, dacă e nevoie, îţi dai viaţa, în niciun caz nu-ţi vinzi sufletul. Copiii şi nepoţii voştri vă vor judeca şi, fiţi convinşi, vă vor judeca bine.
Până atunci, Moş Crăciun 2012 vă aduce un vagon plin cu hârtie igienică de calitate „occidentală”. În decembrie 1989, Victor Rebengiuc (unul din cei patru-cinci Mari Prieteni pe care-i mai am în România) le-a oferit înaintaşilor voştri un biet sul de fabricaţie sovietică. Aşa erau vremurile. Azi, spre deosebire de ieri, scatofagii s-au înmulţit, dar avem şi hârtie igienică din belşug. Vă voi expedia personal, „stimaţi tovarăşi”, cadoul de Crăciun, prin poşta cea mai rapidă.
Înainte de a îndrăzni să deschideţi gura în următorii 20 de ani, amintiţi-vă de acest cadou şi folosiţi-l cu încredere. Dar mai ales nu uitaţi că noi nu vă vom uita. Şi încă un lucru: mă bucur că voi şi ai voştri aţi fost mătrăşiţi de la putere. Nu mă bucur deloc pentru cei care au venit. Doar dacă îşi vor aduce aminte că există în această ţară o instituţie cu adevărat occidentală şi cu adevărat românească: Monarhia.
Cristian Bădiliţă, 25 decembrie 2012
