Președintele Traian Băsescu are o viață religioasă intensă. La depunerea jurământului, în Parlament, a cerut binecuvântarea Patriarhului,  a mers la Mănăstirea Rohia pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului stareţ, Serafim Man, care i-a fost duhovnic, a participat la slujba de sfințire a mănăstirii Salva, sau la slujba de canonizare a mitropolitului Andrei Șaguna.
O declarație oficială făcută ieri de președinte știrbește această imagine.  ”Îmi manifest profundul regret şi compasiune pentru trecerea în nefiinţă a lui Radu Vasile. A fost un prim-ministru bun pe care România l-a avut într-o perioadă foarte grea”, a  spus Traian Băsescu.
În 2010, mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, regretatul IPS Bartolomeu, atrăgea atenția jurnaliştilor că expresia “a trecut în nefiinţă” este o sechelă a limbajului de lemn al erei ateo-comuniste şi o impietate faţă de limba română.
”Lecția” IPS Bartolomeu a fost transmisă în mesajul adresat credincioşilor cu ocazia sărbătorilor de Paşte. În perioada comunistă, autoritățile interziceau folosirea expresiilor «şi-a dat sufletul», «şi-a dat duhul», «şi-a dat ultima suflare», «a trecut la cele veşnice», «s-a mutat la Domnul», în presă ori în comunicările publice. Era acceptată doar formula ”a trecut în neființă”.

Expresii echivalente pentru ”a murit”, în limba română

“Prin postul nostru naţional de televiziune mi-a fost dat să aud că s-au împlinit atâtea secole şi atâţia ani de la «trecerea în nefiinţă» a Sfântului Sergiu, patron al creştinismului rusesc. E prea mult!”, a arătat IPS Bartolomeu.
“Aproape zilnic ni se transmite o ştire sau un comentariu despre moartea cuiva. Pentru a spune că cineva a murit, limba română posedă o foarte bogată gamă de expresii echivalente şi nuanţate, precum «a decedat», «s-a săvârşit», «a încetat din viaţă», «s-a petrecut», «s-a stins», «ne-a părăsit», «a plecat dintre noi», «a pornit pe ultimul drum», «a închis ochii», «şi-a plecat pleoapele», «şi-a dat sufletul», «şi-a dat duhul», «şi-a dat ultima suflare», «a trecut la cele veşnice», «s-a mutat la Domnul», «a fost chemat de Dumnezeu» şi încă multe altele, în toată literatura, în tot graiul şi la îndemâna oricui. Ei bine, în ciuda acestei bogăţii de limbă română, încă mai citim sau auzim, destul de des, că cineva «a trecut în nefiinţă»”, a spus mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Impietate asupra celui pomenit și inadvertență gramaticală

Potrivit acestuia, dacă “trecerea în nefiinţă” s-ar referi la un om care nu a crezut în Dumnezeu, nici în suflet şi nici în viaţa viitoare, “încă am mai înţelege solidaritatea redactorului cu mortul de a cărui existenţă s-a ales praful”.
“Dar ca să spui că «a trecut în nefiinţă» un Dosoftei, un Varlaam, un Eminescu, un Brâncoveanu, aceasta e o impietate nu numai asupra celui pomenit, ci şi asupra simţului comun al unui popor care s-a născut creştin şi care, iată, se încăpăţânează să rămână creştin”, a subliniat IPS Bartolomeu. Acesta a adăugat că expresia “e o impietate şi faţă de limba română”, existând “o gravă inadvertenţă gramaticală între verbul «a trece» şi substantivul «nefiinţă»”.
“«A trece» înseamnă mişcarea de tranziţie dintr-un mediu în altul, de la o stare la alta, de la un mod de existenţă la alt mod de existenţă. Or, în cazul de faţă, verbul nu are şi nu poate avea obiect, de vreme ce nefiinţa e negarea oricărui mediu, a oricărei stări, e negarea oricărui mod de existenţă şi a existenţei însăşi. În nefiinţă nu se poate trece, pentru că nu ai unde, cum şi în ce, ea definindu-se pe sine ca non-existenţă, ca neant. Neantul însă nu e ceva în sine, ci un simplu concept cu care se operează în filosofie, aşa cum în matematici se operează cu numărul negativ. Agramatismul expresiei e pe măsura celui ce a născocit-o”, a explicat mitropolitul. IPS Bartolomeu a subliniat că, “atunci când Domnul lipseşte dintre cei morţi, El trebuie căutat, neapărat, printre cei vii”.
“Moartea nu este altceva decât o sincopă existenţială, asemenea unei pauze într-o partitură muzicală, despre care toată lumea ştie că face parte din muzica însăşi. Şi dacă Domnul este «pârga celor adormiţi», începutul şi garanţia propriei noastre învieri, e de la sine înţeles că în acelaşi chip trebuie să asimilăm relaţia viaţă – moarte, viaţă în propria noastră existenţă”, a adăugat mitropolitul Clujului.
Ion Voicu