Acasăsinucidere maramuresMONDENITĂȚI - Prince anunță că își va publica memoriile

MONDENITĂȚI – Prince anunță că își va publica memoriile

spot_img

DISTRIBUIȚI

Prince, una dintre cele mai influente și greu de descifrat personalități ale muzicii, a anunțat vineri își va publica memoriile, despre care editorul său anticipează că vor fi „nonconformiste”, informează AFP.

Cântărețul în vârstă de 57 de ani își va publica prima carte, al cărei titlu nu a fost dezvăluit, la sfârșitul anului 2017, potrivit editurii Spiegel&Grau din New York.

Random House, compania-mamă a editurii, a declarat că lucrarea va fi o ”călătorie noncomformistă și poetică” prin viața și muzica artistului. Prince este o figură uriașă a culturii mondiale și muzica sa a ghidat nenumărați oameni timp de peste o generație, potrivit unui comunicat.

Prince a devenit un fenomen global în anii 1980 popularizând muzica funk Minneapolis, în special prin „Purple Rain” (1984), descris adesea ca fiind unul dintre cele mai bune albume din toate timpurile.

„Purple Rain” a fost însoțit de un film semi-autobiografic, dar Prince a fost întotdeauna foarte secret în legătură cu faptul dacă este vorba despre el însuși, insistând ca jurnaliștii cu care se întâlnește să vină fără reportofon sau notebook.

Muzicianul, născut sub numele Prince Nelson la Minneapolis, încă trăiește la periferia acestui oraș. Continuă să fie prolific și a trecut recent la servicii de streaming, considerând că internetul îi dă mai multă libertate artistică.

Interpretul a mai avut multe alte nume, printre care simboluri greu de pronunțat. Prince a fost nominalizat de 33 de ori la Grammy și a câștigat 7 premii. Două albume de ale sale — 1999 și Purple Rain — au fost premiate cu Grammy Hall of Fame Award.

agerpres.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA