Acasăsinucidere maramuresMODIFICĂRI - Turcia devine republică prezidențială

MODIFICĂRI – Turcia devine republică prezidențială

spot_img

DISTRIBUIȚI

MODIFICĂRI Conducerea forțelor armate turce va înceta pe viitor să mai depindă de Ministerul Apărării și se va subordona direct președintelui, a anunțat premierul turc Binali Yildirim.

MODIFICĂRI Turcia se pregătește să treacă la un regim prezidențial prin modificarea Constituției, scrie romaniatv.net.

„Statul Major al Forțelor Armate nu va mai depinde de Ministerul Apărării. Când va intra în vigoare sistemul prezidențial, îl vom subordona președinției”, a spus Binali Yildirim într-un interviu acordat televiziunii turce ATV-A Haber, citată de Agerpres.

Șeful guvernului nu a spus când anume se va întâmpla acest lucru, dar a dat drept sigur trecerea Turciei de la sistemul parlamentar actual, care prevede un rol mai degrabă ceremonial pentru președinte, la un sistem în care șeful statului dispune de întreaga putere executivă, așa cum reclamă cu insistență actualul președinte, Recep Tayyip Erdogan, notează EFE.

Pentru a formaliza această schimbare care, potrivit unor înalte oficialități din guvern „este deja un fapt”, mai este nevoie de o reformă a Constituției care presupune obținerea unei majorități de două treimi în parlament.

sursa info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA