MODERNIZARE Aeroportul Internațional Baia Mare va fi operațional privind traficul aerian la începutul anului viitor.
MODERNIZARE Odată ce lucrările de modernizare a aerogării băimărene vor fi finalizate în această lună, urmează o serie de alte proceduri care sunt necesare din punct de vedere al sistemelor de radio-navigație.
Mai exact, aceste echipamente vor trebui repoziționate, fenomen care s-ar finaliza în maxim trei luni.
Aceste echipamente de radio-navigație sunt proprietatea ROMATSA.
Iar firma producătoare a echipamentului ILS (sistem de navigaţie bazat pe emiţătoare radio), singurul care asigură aterizarea instrumentală de precizie la aterizare, urmează să avizeze proiectul tehnic aferent și constructorul să mute echipamentul pe noua poziție.
„Din păcate, nici aeroportul, nici ROMATSA, nu avem echipamente echivalente care să permită aterizarea aeronavelor în condiții de maximă siguranță.
Şi nici nu există posibilitatea de a instala echipamente provizorii. Mai mult, având în vedere că lungimea pistei a crescut de la 1.800 m la 2.150 m, toate procedurile de aterizare și decolare vor trebuie reproiectate de către firma germană Air Sight, cu care ROMATSA a încheiat contractul aferent”, a arătat Dorin Buda, directorul Aeroportului Internațional Baia Mare.
Reprezentanții aeroportului vor trebui să demareze o serie de investiții pentru achiziționarea de noi echipamente și utilaje, factori necesari care să permită deservirea aeronavelor de mediu curier.
Mai exact este vorba despre o autospecială salvare și stingere a incendiilor, autofreză pentru zăpadă, echipament de deszăpezire cu perie și suflantă, degivror aeronave, sistem transport bagaje pe fluxul de sosiri, scară autopropulsată pentru accesul pasagerilor.
„Toate echipamentele și utilajele achiziționate vor trebui apoi autorizate și certificate de Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
Valoarea acestor echipamente este una considerabilă, dar achiziționarea acestora este obligatorie. Investiții în acest gen de echipamente nu s-au făcut în ultimii 25-30 de ani. Freza de zăpadă aflată acum în dotarea noastră a fost fabricată în anul 1974, scara de avion în 1973, avem două mașini de pompieri, una fabricată în 1988, una în 1993, utilajele pentru întreținerea pistei sunt din 1984, respectiv 1988”, a mai arătat Dorin Buda.
Odată ce lucrările de modernizare a Aeroportului Internațional Baia Mare vor fi finalizate reprezentanții instituției vor demara negocieri cu operatori de zbori pentru ca aeroportul băimărean să fie operațional și din punct de vedere al curselor internaționale.
Lucrările de modernizare vor fi finalizate cel mai probabil în 26 septembrie.
Credit foto: facebook.com
Simona Vasiac
Citeşte şi BANI DE LICEU – Termenul limită pentru depunerea cererilor 1 octombrie