Doru Bogar și Dana Cordoș au fost abandonați de cei care le-au dat viață. Chiar dacă peste ani au ajuns în sistemul de protecție a copilului, astăzi amândoi și-au depășit condiția și au ajuns oameni de succes. Cu un talent incredibil îndreptat spre modă, la 18 ani, cei doi au avut parte de prima prezentare. Lucrează amândoi în aceeași echipă cu designerul băimărean Lorand Coza, acestuia fiind foarte ușor să șlefuiască un talent deosebit pe care îl dețin cei doi tineri.

Surprinzători, dar și cu un simț al răspunderii dezvoltat, Doru și Dana au o poveste de viață incredibilă, o poveste care ne face pe mulți dintre noi să ne bucurăm de puținul lucru pe care îl avem. Cei doi tineri au fost abandonați, iar pentru ei sistemul de protecție a copilului a devenit „acasă”, un sistem care pe mulți îi îngenunchează, dar pe ei i-au făcut mai puternici. Doru a fost abandonat de părinți încă la naștere în Spitalul din Sighetu Marmației, iar Dana la vârsta de doi ani. Chiar dacă Doru și-a găsit o familie adoptivă, el a fost abandonat pentru a doua oară la vârsta de aproximativ 12 ani. A fost lăsat într-o casă de tip familial în momentul în care familia adoptivă s-a decis să părăsească țara. Nu este supărat pentru trecutul lui și nu acuză pe nimeni, deoarece astăzi se bucură de faptul că a devenit puternic și că sistemul din care face parte l-a ajutat să își ia viața în propriile mâini. Sistemul de protecție a copilului a însemnat același lucru și pentru Dana Cordoș. Nu a privit nici­odată cu mâhnire spre trecutul ei, iar faptul că provenea dintr-o casă de tip familial reprezintă pentru ea o educație aleasă, lucru pe care nu l-a putut primi de la părinți ei.
Recunoașterea talentului lor a venit de curând, când manechinele au îmbrăcat ținutele concepute de cei doi tineri pentru o prezentare de modă.

Care este povestea vieţii voastre?
Doru: Povestea vieţii mele este una complicată. Am fost abandonat de mic copil în spitalul din Sighetu Marmaţiei, pe la vârsta de 3 ani. Apoi am fost luat eu și fratele meu de către o familie adoptivă, din spital. Am stat la ei până la vârstă de 11-12 ani, după care ei s-au mutat din ţară, iar pe noi ne-au dat la un centru de tip familial. Pe perioada cât am stat la ei ne tot reaminteau că ne vor da la casa de copii, iar eu nu voiam să cred asta până în ziua în care chiar s-a întâmplat. Am fost foarte afectat emoţional. Așa am ajuns în sistemul de protecţie.
Dana: M-am născut în Baia Mare, la vârstă de doi ani jumătate am ajuns în centrul de protecţie a copilului deoarece am fost abandonată de mama mea, am suferit o perioadă de 5 ani, dar cu timpul m-am obișnuit cu ideea. Acum am 18 ani și sunt mulţumită de educaţia pe care am primit-o și de dezvoltarea mea. Chiar dacă am crescut fără părinţi, mă consider un caz fericit și le mulţumesc oamenilor care mă sprijină.

Ce a însemnat pentru voi faptul că aţi făcut parte din sistemul de protecţie a copiilor?
Doru: Sistemul de protecţie m-a învăţat să-mi iau viaţa în propriile mâini și să conștientizez că fiecare decizie luată este decisivă pentru viitorul meu. Mi-a întărit foarte mult caracterul.
Dana: Faptul că fac parte din sistemul de protecţie a copilului a însemnat foarte mult pentru mine! Am primit o educaţie pe care o primesc toţi copiii din familiile bune, am învăţat să preţuiesc orice lucru minuscul și să-mi iubesc aproapele. Uitându-mă la cazurile defavorizate îmi dau seama că eu sunt un caz fericit.

În cele mai multe cazuri tinerii care se află în sistemul de protecţie a copiilor reușesc rar să își depășească condiţia. Voi aţi făcut acest pas. Cum a fost începutul și ce va determinat să o luaţi pe calea succesului?
Doru: Într-adevăr tinerii din centre nu reușesc să-și depășească condiţia dar mai sunt și excepţii. Începutul carierei mele a venit odată cu momentul în care l-am cunoscut pe Lorand Coza, un om pe care eu îl iubesc, îl respect. Pentru mine este stâlpul de rezistenţă a existenţei mele. Prin urmare am decis să o iau pe această cale, deoarece am conștientizat că viitorul carierei mele este mai important ca orice altceva și am decis să fac ceva în această privinţă.
Dana: În general sunt mulţi copii în DGASPC care nu își depășesc condiția. Eu pot să spun că mi-am depășit condiţia și sunt fericită că am ajuns sub tutela protecţiei copilului.

De unde pasiunea pentru design?
Doru: Pasiunea pentru modă, încă din clasele a 7-a sau a 8-a, când mă uităm la Next Top Model by CB, și mi-a plăcut atât de mult încât mi-am dorit să intru în fascinanta lume a modei. Toate acestea au fost posibile datorită lui Lorand Coza, căruia îi mulţumesc.
Dana: Pasiunea pentru design a fost o pasiune spontană. M-am înscris la cursurile de design a Școlii Populare de Artă cu gândul de a face și eu ceva. Mergând la cursuri mi-am dat seama că îmi place ceea ce fac, doar că nu am avut încredere deplină în mine, chiar dacă am știut oarecum că am potenţial. După doi ani de curs l-am întâlnit pe Lorand Coza, omul care simţeam că are mai multă încredere în mine decât am eu, m-a luat sub aripa lui, așa am început să iubesc mai mult designul și să fie o pasiune, m-a făcut să îmi dau seama că ceea ce fac e bine, că pot și că trebuie să am încredere în mine, de aceea îi mulţumesc!

Cât de mult aţi muncit să ajungeţi unde sunteţi astăzi?
Doru: Am muncit foarte mult pentru a ajunge la punctul apogeului carierei mele că designer.
Dana: Am muncit mult, dar nu exagerat. Atâta timp cât îmi place ce fac și fac din suflet, oricât aș munci și aș lucra, deoarece este o plăcere, am impresia că lucrez puţin, dar mult cantitativ.

Există o cheie a succesului în cazul vostru?
Doru: Cheia succesului în cazul meu este dorinţa de reușită, muncă intensă și constanţa, responsabilitatea și asumarea viitorului. Care este foarte important.
Dana: Cheia succesului este munca și ambiţia.

Cum a fost prima prezentare?
Doru: Prima prezentare de modă a venit oarecum pe neașteptate, neavând experienţă în domeniu, nu prea m-am descurcat, dar mi-am dorit foarte mult să reușesc, iar asta m-a ambiţionat, și prezentarea a fost un succes.
Dana: Prima prezentare am realizat-o cu ajutorul lu Lorand. În primul an de curs visam să am și eu o prezentare, dar eram sigură că nu se va întâmpla. Cu ajutorul lui Lorand visul meu a devenit realitate la scurt timp după ce l-am cunoscut. Fiind prima prezentare a fost ceva inedit, cu mii de emoţii. Nici acum nu-mi vine să cred că eu am ajuns până aici.

Spuneţi-ne câteva cuvinte despre creaţiile voastre. Ce stil adoptă, nuanţe predominante, materiale?
Doru: Creaţiile mele sunt predominant fashion street care aduc elemente noi în ceva deja existent. Nuanţele și materialele diferă în funcţie de tendinţe și sezon.
Dana: De obicei nu îmi plănuiesc ce creaţii fac. Creaţiile le fac când îmi vine vreo idee, dar într-o colecţie să aibă legătură o piesă vestimentară cu altă. De obicei îmi place tot ce e simplu, dar cu stil și ţinută.

Ce planuri de viitor aveţi?
Doru: Planurile mele de viitor tind să îmi doresc să evoluez în domeniu, și să continuu să creez.
Dana: Pe viitor vreau să devin un designer căutat și de succes, voi încerca să fiu modestă, nu voi uita nici­odată de unde am pornit și că fără ajutorul omului care a avut încredere în mine nu ajungeam unde am ajuns!

A existat vreodată un moment greu în care aţi fi vrut să renunţaţi la tot?
Doru: Momente grele au fort multe dat fiind mediul și condiţia mea dar niciodată nu am vrut să renunţ la tot, deoarece am muncit mult prea mult pentru a da cu piciorul în tot zidul construit.
Dana: În viaţă am avut multe momente grele, dar pe plan profesional, nu. Nu pot numi moment greu o greșeală de tipar, de croi sau de cusut.

Un sfat pentru tinerii care sunt instituţionalizaţi.
Doru: Sfatul meu este să creadă în visele lor și să își dorească să reușească în viitorul lor. Totul ţine de dorinţă.
Dana: În general tinerii instituţionalizaţi nu pun foarte mult amprenta pe viitor. Deoarece am început să mă gândesc la viitor și să fac ceva în scopul acesta, cred că voi reuși în viaţă. Le sugerez să facă ceva pentru viitorul lor, deoarece dacă nu fac ei primul pas, nu va face nimeni.

Ce spune Lorand Coza despre cei doi
Designerul băimărean Lorand Coza i-a descoperit pe cei doi tineri anul trecut, iar astăzi muncesc împreună cot la cot. Talentul și dragostea față de modă i-a unit atât de mult pe cei trei încât au devenit o familie care împart atât clipele fericite cât și supărările.

Cum i-ai descoperit pe acești doi tineri minunaţi?
Anul trecut am fost sunat de către Dana Săvuică, cu care am colaborat la un moment dat pentru o campanie socio-comunitară. Ea este susţinătoare a cauzelor HHC. Mi-a spus că în Baia Mare avem un copil talentat pe partea de modă, pe nume Bogar Doru. Mi-a zis că desenează extraordinar și ar fi ok să-l cunosc. Am luat legătura imediat cu cei de la HHC și m-am întâlnit cu acest băiat care m-a frapat prin talentul său, dar și prin calitatea lui umană: responsabil, determinat și cu dorinţe concrete de afirmare. Am început să colaborăm și l-am sprijinit, câștigându-mă ca și prieten, frate, tată. După aceea, am cunoscut-o pe Dana Cordoș, o altă tânăra minunată care nu contenește să ne dea lecţii de asumare și maturitate care de altfel, are un talent aparte și un simt special pentru frumos. Pentru mine nu a contat de la început că sunt copii instituţionalizaţi, i-am luat ca atare, nu e relevant trecutul lor, atâta timp cât prezentul îl putem face mai frumos împreună.

Ce înseamnă muncă alături de ei?
Ei au devenit oameni de bază pentru activitatea mea: împreună construim și reconstruim, ne sfătuim, ne bucurăm sau plângem împreună și tragem la aceeași căruţă din care credem că facem parte. Nu sunt ucenicii mei, ci prietenii mei, ne petrecem timpul liber în oraș, după ce lucrăm intens la atelierul meu. Copiii aceștia îmi fac munca mai ușoară, prin prisma talentului lor și viaţa mai frumoasă, pentru că mă determină s-o trăiesc frumos și demn până la capăt. Au atâta dragoste de oferit, dar cui să le-o ofere dacă nu ne deschidem sufletul spre ei?

Cum îi încurajezi pe mai departe pe acești doi tineri?
Le doresc să rămână la fel de muncitori, responsabili, asumaţi. Îi asigur că nu mă voi detașa de ei și că pot să mi se adreseze oricum, de la tată, unchi, frate sau prieten până la simplu Lorand. Le spun că, poate n-a fost dreapta viaţa cu ei, dar de acum încolo pot alege ei înșiși ce va intră și ce va ieși din ea. Le mai transmit că aflaţi în sistem sunt în siguranţă și că au în jurul lor oameni buni și devotaţi. Și le mai transmit că viaţa este frumoasă, s-o preţuiască și să închidă ochii, să se lase pe spate. Vom fi acolo să-i prindem!
Simona Vasiac