MOARTE SUSPECTĂ Tragedie în localitatea sătmăreană Bixad. Un tânăr de numai 24 de ani a fost găsit fără suflare într-o fermă din localitate. Acesta a fost găsit spânzurat de către niște persoane, aceștia solicitând imediat o ambulanță.
Odată ajunși la fața locului, medicii de pe ambulanță au constatat că tânărul era deja în moarte biologică, semn că tragedia s-ar fi petrecut deja de ceva timp înainte ca tânărul să fie descoperit. Fiind fără indicație de resuscitare, medicii au fost nevoiți să declare decesul tânărului de numai 24 de ani.
Nu se cunosc motivele pentru care acesta a ales să-și curme viața. Autoritățile sătmărene au deschis o ancheta în acest caz, în vederea elucidării situației.
„Joi, 2 februarie, la ora 17:14 a fost solicitată o ambulanță la o fermă din Bixad pentru o persoană găsită spânzurată. Echipajul medical de urgență a găsit un bărbat de 24 de ani cu semne de moarte biologică, fără indicație de resuscitare, motiv pentru care, în vederea elucidării situației cazul a fost predat echipajului de Poliție aflat la fața locului”, spune purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Satu Mare, dr. Lucian Tarța, conform Sătmăreanul.net.
ActualMM