Șase persoane, printre care și o femeie însărcinată, și-au pierdut viața și alte circa 20 au fost rănite în nord-vestul Spaniei, după ce un automobil care participa la un raliu a părăsit carosabilul și a intrat în mulțimea de spectatori, a anunțat Garda civilă, relatează AFP și Reuters.
O înregistrare difuzată de posturile de televiziune spaniole arată o mașină ieșind de pe drumul mărginit de arbori într-un nor de praf în timpul raliului automobilistic al La Coruna, organizat la Carral.
„Una dintre mașinile participante la raliu a părăsit drumul și a lovit spectatorii”, a declarat un purtător de cuvânt al Gărzii civile.
Poliția „a confirmat decesul a șase persoane, patru femei și doi bărbați. Una dintre femei era însărcinată”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
În jur de 20 de persoane au fost rănite, dintre care două grav, conform aceleiași surse.
Mașinile participante la raliu „rulau prea repede pentru acest tip de drum. Oamenii se așază la curbe pentru a vedea mai bine”, a explicat el.
Potrivit media spaniole, mașina care a intrat în mulțime era un Peugeot 206 XS. De asemenea, printre răniți s-ar afla și copii, relatează media locale. Pilotul și copilotul au scăpat nevătămați în urma accidentului.
Raliul automobilistic al La Coruna din regiunea Galicia este o competiție de o importanță relativ secundară, care nu face parte din campionatul mondial de raliu.
„Raliul La Coruna este în doliu. Condoleanțele mele rudelor și apropiaților victimelor și urări de refacere completă celor răniți”, a postat pe Twitter premierul Mariano Rajoy, care este originar din Galicia.