MISIUNI ÎN MINIVACANȚĂ Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor religioase şi cultural – artistice ce vor avea loc în această perioadă pe raza judeţului nostru.
Jandarmii maramureşeni vor fi prezenţi la aceste manifestări pentru asigurarea unui climat adecvat de ordine şi siguranţă publică, măsurilor de ordine publică stabilite în cooperare cu celelalte instituţii abilitate ale statului cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, vor asigura fluidizarea circulaţiei auto şi pietonale, precum şi siguranţa cetăţenilor pe timpul desfăşurării următoarelor evenimente publice:
În zilele de 14-15.08.2017, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Moisei se desfăşoară Hramul mănăstirii, manifestare religioasă periodică organizată cu prilejul Sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului” iar la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia se desfăşoară Hramul mare al mănăstirii”. În data de 15.08.2017, la Mănăstirea Lăpuş din comuna Lăpuş se desfăşoară Hramul mănăstirii, manifestare religioasă organizată cu prilejul Sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului” iar la Mănăstirea Bârsana se desfăşoară slujba religioasă cu prilejul Sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”. Totodată, în ziua de 15.08.2017, în Baia Mare are loc Hramul Mănăstirii „Sf. Ana” iar în lăcaşurile de cult se desfăşoară slujbe religioase ocazionate de sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”.
Jandarmii se vor afla în zonele unde se preconizează o afluenţă mare de persoane, precum şi pe căile de acces către lăcaşurile de cult, pe timpul oficierii slujbelor religioase, urmărind identificarea şi monitorizarea persoanelor cu un comportament deviant (cerşetori, hoţi din buzunare etc.) care sunt prezenţe obişnuite în locurile unde se concentrează un public numeros, precum şi monitorizarea şi descurajarea persoanelor şi grupurilor care tulbură ordinea şi liniştea publică.
De asemenea în perioada 11-13.08.2017, Asociaţia „Rock n’Road” Baia Mare organizează evenimentul motociclistic „Rock n’Road Weekend”, care se va desfăşura în zona de agrement Tocila, lângă localitatea Băiuţ, în zilele de 14-15.08.2017 Primăria oraşului Baia Sprie, organizează evenimentul „Zilele Oraşului Baia Sprie – Întâlnire la Platani” iar în data de 15.08.2017, între orele 14:00-22:00, Primăria comunei Ieud organizează manifestarea cultural artistică „Întâlnirea cu Fiii satului”.
Jandarmeria Maramureş recomandă cetăţenilor să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, etc.) şi a celor de valoare şi să evite conflictele cu persoanele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice. În cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgenţă „112”.
Informații furnizate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș