AcasăActualitateSocialMisiuni efectuate de către Jandarmeria Maramureş în luna septembrie

Misiuni efectuate de către Jandarmeria Maramureş în luna septembrie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Activitatea structurilor de jandarmerie este concentrată pe respectarea legalităţii, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, asigurând totodată starea de echilibru social. Activităţile desfăşurate de forţele de ordine publică au fost  materializate în misiuni de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii publice. Astfel, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş a executat pe parcursul lunii septembrie a.c., un număr de 49 misiuni de asigurare a ordinii publice, din care 29 la manifestări cultural – artistice, 18 la manifestări sportive şi două vizite oficiale.

Efortul a fost concentrat pe timpul manifestărilor dedicate Sărbătorii Castanelor, eveniment care a fost asigurat cu peste 300 de jandarmi, care au acţionat în scopul respectării legalităţii, prevenirii şi descurajării  unor acţiuni menite să tulbure ordinea şi liniştea publică sau a unor manifestări de violenţă pe timpul acestei sărbători.

Evenimentele organizate s-au desfăşurat în condiţii normale, fără probleme sau incidente majore, datorită bunei cooperări şi colaborări a Jandarmeriei Maramureş cu reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, Administraţiei Publice Locale, Poliţiei Locale Baia Mare şi ai organizatorilor.

De asemenea, în luna septembrie, pe raza judeţului nostru, au mai avut loc manifestări cultural – artistice sau religioase, la care ordinea şi siguranţa publică a fost asigurată de către efectivele de jandarmi, cum ar fi:  Foter Festival, Festivalul Antic de la Sighetu Marmaţiei, Sărbătoarea Târgul Cepelor din Asuajul de Jos, Zilele comunelor Remetea Chioarului şi Ardusat, Reuniunea Naţională a Tinerilor Ortodocşi, Hramul Biserici Ucrainene Sighetu Marmaţiei, dar şi competiţii sportive la care a participat un public numeros, respectiv meciurile de handbal feminin şi masculin, turneul de volei masculin, meciurile de fotbal din cadrul ligi a III-a şi a IV-a.

Asigurarea măsurilor de ordine publică în zona instituţiilor de învăţământ, siguranţa elevilor şi a profesorilor, reprezintă un obiectiv prioritar pentru Jandarmeria Maramureş,  astfel că odată cu debutul noului an şcolar la data de 15 septembrie a.c, zi în care jandarmii maramureşeni au fost prezenţi la unele şcoli şi licee din municipiul Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus şi Fărcaşa, s-a dat startul unor activităţi educativ–preventive care se vor derula pe parcursul întregului an şcolar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş şi cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Maramureş, urmărindu-se formarea unei atitudini bazate pe integritate morală şi spirit civic, în rândul elevilor din instituţiile de învăţământ preuniversitar.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA