Activitatea structurilor de jandarmerie este concentrată pe respectarea legalităţii, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, asigurând totodată starea de echilibru social. Activităţile desfăşurate de forţele de ordine publică au fost materializate în misiuni de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii publice. Luna decembrie, ca în fiecare an, a concentrat un număr important de misiuni, dedicate Sărbătorilor de Iarnă, întrucât la nivelul judeţului au fost organizate multe manifestări culturale şi artistice.
Astfel, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş a executat pe parcursul lunii decembrie 2014, un număr de 25 misiuni specifice de asigurare a ordinii publice din care 21 la manifestările cultural-artistice, 3 manifestări sportive şi o misiune de asigurare a ordinii publice la o manifestare de protest. Cele mai importante misiuni au fost cele de asigurare a ordinii publice pe timpul desfăşurării manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României, a manifestărilor şi concertelor organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, a Festivalului de Datini şi Obiceiuri de la Sighetu Marmaţiei precum şi a Concertului de Revelion organizat în municipiul Baia Mare.
Posturile de jandarmi montane, au executat 115 misiuni de menţinere a ordinii publice, atât pe traseele turistice, cât şi în staţiunile montane. Accentul s-a pus în mod deosebit pe informarea, îndrumarea şi acordarea de asistenţă turiştilor, datorită faptului că numărul acestora a fost foarte ridicat în perioada sfârşitului de an. În ultima lună a anului trecut, structurile montane au executat o acţiune de intervenţie la solicitare prin SNUAU „112”, pentru acordarea de ajutor şi transportul unei persoane accidentate pe Pârtia Icoana din localitatea Cavnic, iar pe timpul patrulării au intervenit pentru a acorda ajutor unui număr de 5 persoane accidentate pe pârtiile de schi.
Structurile montane au participat şi la alte misiuni din aria specifică acestora, cum ar fi : misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări cultural-artistice în zonele Borşa şi Valea Vaserului; misiuni cu Ocolul Silvic Vişeu de Sus; misiuni cu executorul judecătoresc, cu Administraţia Publică Locală Vişeu de Sus, cu Poliţia Oraşului Vişeu de Sus. Pe timpul executării misiunilor, Posturile de Jandarmi Montane au aplicat 25 sancţiuni contravenţionale din care 15 au fost aplicate pe timpul executării misiunilor de menţinere a ordinii publice în zona staţiunilor montane şi pe traseele turistice adiacente acestora şi 10 pe timpul misiunilor executate în cooperare/colaborare cu celelalte instituţii.
Pe linia organizării şi desfăşurării misiunilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, Jandarmeria Maramureş a executat un număr de 362 misiuni de menţinere a ordinii publice prin sistemul patrulelor mixte sau independente de ordine publică în mediul urban şi rural, în localităţile Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus, Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Borşa, Satulung şi Fărcaşa, precum şi în localităţile rurale aparţinând acestora, executând în acest sens un număr de 882 patrule mixte sau independente, cu un efectiv total de 1301 jandarmi. Pe acest segment de activitate au fost aplicate un număr de 227 sancţiuni contravenţionale şi a fost depistat un urmărit naţional. Totodată jandarmii au sesizat organele competente cu privire la săvârşirea a trei infracţiuni cu trei autori şi au participat alături de Poliţie la constatarea a 19 infracţiuni fiind identificaţi 21 autori.
Asigurarea măsurilor de ordine publică în zona instituţiilor de învăţământ, siguranţa elevilor şi a profesorilor, reprezintă un obiectiv prioritar pentru Jandarmeria Maramureş, astfel că jandarmii maramureşeni au continuat acţiunile preventive, fiind prezenţi la unele şcoli şi licee din localităţile Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Borşa şi Vişeu de Sus, activităţi desfăşurate în scopul formarii unei atitudini bazate pe integritate morală şi spirit civic, în rândul elevilor din instituţiile de învăţământ preuniversitar.