Prevenirea şi soluţionarea în cel mai scurt timp a dispariţiilor de copii reprezintă una dintre principalele preocupări ale poliţiştilor Biroului Urmăriri Maramureş. În data de 25 mai a fost marcată Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi şi se împlinesc 4 ani de când a fost lansat oficial în România Numărul European pentru Dispariţii de Copii, 116 000.

În judeţul nostru nu a fost semnalat niciun caz de dispariţie de copii prin răpire. Prin urmare cazurile la care ne referim sunt cele de dispariţii prin plecare voluntară de la domiciliu sau din centrele de ocrotire.

Cauzele care determină astfel de reacţii sunt multiple: disensiunile cu familia legate de situaţia şcolară sau de anturaj, mediul familial disfuncţional caracterizat de certuri şi violenţe frecvente, consum de alcool, lipsa de îngrijire sau neglijare a minorului, comunicare neadecvată, lipsa interesului pentru studiu şi şcoală, dorinţa de a evada din monotonia cotidiană, teribilism, inconştienţă, dorinţa de a atrage atenţia asupra lor, dorinţa de a obţine o anumită autonomie financiară sau de a trăi viaţa după un model propriu, în afara regulilor impuse de familie sau în centrele de ocrotire, posibile tulburări de comportament sau alte accentuări în structura de personalitate.

În perioada cât lipsesc de acasă, majoritatea minorilor nu sunt supuşi unor forme de victimizare, deşi se  expun singuri unor riscuri datorită vârstei pe care o au, mediilor frecventate şi a lipsei de supraveghere. Se poate întâmpla să fie angrenaţi în acte infracţionale (de obicei furturi sau prostituţie) aceştia regăsindu-se cu precădere în categoria celor cu plecări frecvente de la domiciliu sau din centrele de ocrotire. Majoritatea minorilor găsiţi manifestă dorinţa de a se întoarce în familie sau la centrul de ocrotire; destul de mulţi însă, îşi exprimă refuzul sau reticenţa de a se întoarce, fie pentru că se tem de reacţia părinţilor, educatorilor, fie pentru că nu doresc să se mai întoarcă într-un mediu considerat agresiv sau viciat, sau prea rigid.  Destul de frecvent, minorii sunt înregistraţi cu mai multe astfel de părăsiri de domiciliu sau de centre de ocrotire, unele evenimente derulându-se o dată la câteva săptămâni sau chiar zile, riscul de repetare a fugii de acasă fiind destul de mare.

Cauzele şi circumstanţele care duc în general la dispariţia copiilor, pot fi analizate în funcţie de vârstă. Până la şase – şapte ani, cauza o reprezintă lipsa de supraveghere din partea părinţilor, iar peste această vârstă până la 18 ani sunt în general plecări voluntare de la domiciliu.

De cele mai multe ori, minorii sunt lipsiţi de supraveghere, se află în grija unui singur părinte, a unui bunic sau sunt lăsaţi în grija rudelor părinţii fiind plecaţi în străinătate. Dacă ar fi să facem o analiză a climatului afectiv – emoţional al familiei din care pleacă copilul, aflăm că de regulă minorul  trăieşte într-un mediu policarenţat: părinţii au antecedente penale, sunt consumatori de alcool, au loc certuri şi violenţe frecvente şi există diverse forme de abuz exercitate asupra lui. Şi atunci ne întrebăm retoric, cine este de vină că minorul a plecat de acasă?

Sunt găsiţi, de regulă într-o perioada scurtă de timp sau revin singuri după ce îşi epuizează resursele materiale şi psihice sau reuşesc să depăşească starea conflictuală care i-a determinat să-şi părăsească mediul familial.

Cum să previi dispariţia copilului tău!

Copiii ar trebui să crească într-un ambient plăcut, familia şi casa lor să fie o oază de linişte, de înţelegere, de acceptare, de toleranţă şi rezolvare a problemelor într-un mod „diplomat” fără jigniri, pedepse corporale, sau alte pedepse umilitore, deoarece veţi obţine exact reacţia de fugă; la nevoie apelaţi la consilierii şcolari sau alte cabinete de psihologie avizate. Fiţi prietenul lui şi învăţaţi-vă copilul să nu intre în discuţii cu persoane străine, să nu accepte bunuri, cadouri sau dulciuri de la persoane pe care nu le cunoaşte; să nu însoţească persoane necunoscute, indiferent de locul unde este invitat copilul, mai ales dacă locul respectiv este neiluminat.

Comunicaţi frecvent cu copiii dumneavoastră şi încercaţi să le câştigaţi încrederea, astfel încât să cunoaşteţi mereu anturajul acestora şi să vă informeze de fiecare dată asupra locurilor unde se deplasează şi a timpului pe care-l petrec acolo.  Verificaţi frecvent situaţia şcolară a copiilor dumneavoastră, deoarece absenteismul este un indicator al tendinţei de vagabondaj şi al posibilităţii de părăsire a domiciliului; dacă observaţi o astfel de situaţie, nu încercaţi să rezolvaţi situaţia prin pedepse umilitore sau pedepse corporale, deoarece veţi potenţa reacţia de fugă.

Să nu uităm: copiii învaţă ceea ce trăiesc, prin urmare să-i creştem în prietenie, toleranţă, acceptare şi aprobare. Să le dezvoltăm sentimentul încrederii în sine, valoarea personală, să le arătăm că suntem conştienţi de probleme lor, să-i susţinem şi să le oferim modele pozitive în viaţă prin propriul exemplu. Ei nu sunt altfel de copii, nu au un alt tip de personalitate, au doar nevoie de afecţiune, de atenţia noastră, poate într-un mod mai aprofundat. Prin urmare, să conştientizăm împreună cauzele pentru care se întâmplă asemenea fenomene şi să ne străduim să valorificăm la maxim ceea ce natura le-a dat acestor copii, aducându-ne şi noi aportul prin propriul comportament.