MINISTERUL EDUCAŢIEI Decizie importantă pentru elevii care susţin anul acesta testele naţionale şi bacalaureatul. Ministerul Educaţiei anunţă că notele finale, după contestaţii, vor putea fi modificate în plus sau în minus fără limită de punctaj.
Până acum, nota finală se modifica doar dacă diferenţa primită în urma recalculării era de cel puţin 50 de sutimi, scrie Digi24.
„Anul acesta, sesiunea 2017, atât pentru evaluarea națională, cât și pentru bacalaureat, aceste diferenţe nu mai sunt impuse.
Drept pentru care candidații la aceste examene, atunci când solicită reevaluarea lucrării, iau la cunoștință sub semnătură că nota poate fi modificată în plus sau în minus și cu 0,10 puncte și cu 0,50.
Urmare a reevaluării, nota finală este cea de la contestaţii”, a anunțat Ariana Bucur, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.
Examenul de bacalaureat a început marți, cu proba orală de competențe la limba română.
Calendarul Bacalaureatului 2017, începând de săptămâna viitoare:
Probe orale
Proba la limba străină: 14 – 16 iunie
Probele scrise
Limba şi literatura română: 26 iunie
Limba şi literatura maternă: 27 iunie
Proba obligatorie a profilului: 28 iunie
Proba la alegere: 30 iunie
Rezultate
Afişarea rezultatelor: 5 iulie
Depunerea contestaţiilor: 5 iulie (după ora 16.00)
Rezolvarea contestaţiilor: 6 – 9 iulie
Afişarea rezultatelor finale: 10 iulie