MINIHANDBAL Echipa de minihandbal a Clubului Sportiv Phoenix Baia Mare s-a clasat pe locul 1 la turneul pe euro-regiune al Campionatului național organizat în Sala sporturilor “Lascăr Pană” din Baia Mare.
Grupa antrenată de Dumitru Sechel și Horia Crișan (fete născute în 2006 și mai tinere) a câștigat toate meciurile disputate, în finală reușind să învingă CSȘ Viitorul Cluj Napoca cu 31-20 (21-10).
În urma acestui rezultat CS Phoenix s-a calificat la turneul semifinal al campionatului național, care va avea loc în perioada 12-14 mai 2017.
La turneul pe euro-regiune (RO 6) au participat cele 8 echipe calificate din fazele județene. Acestea au fost împărțite în două grupe:
Grupa A: CS Phoenix Baia Mare, CS Genius Sighetu Marmației, CS Alpha Oradea, CS “Universitatea” Cluj Napoca
Grupa B: CS Marta Baia Mare, CSȘ nr. 2 Baia Mare, CSȘ Zalău, CSȘ Viitorul Cluj Napoca.
Rezultate înregistrate în grupa A de echipa CS Phoenix Baia Mare: 23-1 (12-1) cu CS “Universitatea” Cluj Napoca, 40-18 (21-7) cu CS Genius Sighetu Marmației și 23-10 (18-6) cu CS Alpha Oradea.
Clasament grupa A: 1. CS Phoenix, 2. Genius, 3. Alpha Oradea, 4. “U” Cluj Napoca.
Clasament grupa B: 1. CSȘ Viitorul Cluj, 2. CSȘ nr. 2 Baia Mare, 3. CS Marta, 4. CSȘ Zalău.
În finala competiției s-au aflat față în față câștigătoarele celor două grupe, CS Phoenix și CSȘ Viitorul, iar victoria a revenit de o manieră categorică echipei băimărene, scorul final fiind 31-20 (21-10).
Clasament final
- CS Phoenix Baia Mare
- CSȘ Viitorul Cluj Napoca
- CS Genius Sighetu Marmației
- CSȘ nr. 2 Baia Mare
- CS Marta Baia Mare
- CS Alpha Oradea
- CSȘ Zalău
- CS “Universitatea” Cluj Napoca
Echipele situate pe primele 4 locuri s-au calificat la turneul semifinal.
Lotul echipei CS Phoenix Baia Mare: Carla Șchiopu, Raluca Oanță – Nina Pop, Andreea Prunduș, Maya Sabou, Alexia Cociota, Giulia Gheorghe, Iris Steriu, Casia Ardelean, Diana Florean, Riana Rusu, Cristina Danci, Mara Trif, Barbara Urbanovici, Izabela Barabas, Iulia Cionte, Giulia Ponde, Alexandra Petruțiu, Ariana Ungur.