Aproape 360 de mineri de la exploatările de huilă Paroșeni și Uricani, din Valea Jiului, s-au autoblocat în subteran, în cursul nopții și al dimineții de marți, nemulțumiți de faptul că nu și-au primit încă drepturile salariale cuvenite pentru luna noiembrie, plata acestora fiind întârziată cu o săptămână.
Protestul a început luni seara la Mina Paroșeni, cu minerii din schimbul 3, după care s-a extins, pe timpul nopții și marți dimineața la Mina Uricani, cu angajații din schimburile 4 și 1, a precizat, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului „Huila”, de la Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), Laszlo Domokos.
„În total, la cele două mine de cărbune protestează în subteran un număr de 357 de mineri din schimburile 1, 3 și 4. Cu toții sunt nemulțumiți de faptul că nu am primit încă avansul la salariul pe luna noiembrie”, a explicat liderul sindical.
Potrivit acestuia, situația de criză este generată de faptul că în conturile SNIMVJ nu au fost virați încă banii pentru cărbunele livrat Complexului Energetic Hunedoara, fapt pentru care nu au existat sumele necesare pentru plata salariilor.
O delegație a minerilor de la exploatările Paroșeni și Uricani se va întâlni în cursul dimineții de marți cu directorul general al SNIMVJ, Aurel Anghel, în încercarea de a găsi o soluție convenabilă pentru achitarea drepturilor salariale restante.
Președintele Sindicatului „Huila” a mai spus că va solicita și intervenția Ministerului Energiei în soluționarea acestui protest, astfel încât să fie stabilit și garantat un grafic de eșalonare la plată pentru cărbunele livrat CEH de către SNIMVJ, inclusiv pentru lunile decembrie 2016 și ianuarie 2017.
Continuarea AICI.
Credit foto.